Cristiano Ronaldo le-a acordat italienilor primul interviu de când a semnat cu Juve: „Aici simt că fac parte dintr-o familie, nu ca la Real Madrid”. Mesaj pentru Messi, singurul „galactic” aflat pe radarul lui Juventus, Allegri și cum se menține în formă


Cristiano Ronaldo le-a acordat italienilor primul interviu de când a semnat cu Juve:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristiano Ronaldo s-a adaptat imediat la rigorile Serie A, unde a ajuns în urmă cu mai puțin de șase luni. Portughezul a acordat un interviu pentru Gazzetta dello Sport, primul de când a semnat cu Juventus, în care a vorbit despre trecerea la fotbalul din „Cizmă”, puterea grupului, dar și alte aspecte extrem de interesante.

După aproape un deceniu petrecut la Madrid, Cristiano Ronaldo spune că a găsit un grup mai unit la Torino, oraș în care se află de cinci luni: „E cel mai bun grup cu care am jucat până acum. La Juventus simt că fac parte dintr-o familie. Nu e ca în altă parte, unde anumiți jucători au impresia că sunt mai buni decât ceilalți. Chiar dacă, spre exemplu, Dybala sau Mandzukic nu marchează, o să fie la de fericiți. Asta e cel mai frumos.

E o diferență față de Real Madrid. Juventus te face să simți că faci parte dintr-o familie. Ce voi simți dacă vom înfrunta Real Madrid în Liga Campionilor? Am lăsat trecutul în urmă. Dacă voi înfrunta Real Madrid voi juca la capacitate maximă. Vreau doar să câștig, trebuie să apăr culorile pe care le port acum. Altceva nu contează. Am avut câteva dubii la început, când am semnat, dar acum sunt 100% sigur că am făcut alegerea cea bună.”

Întrebat dacă Juventus ar putea aduce încă un star de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo nu exclude un posibil transfer al lui Marcelo: „Văd că există zvonuri cu privire la toată lumea. De la James (n.r James Rodriguez) și Bale, până la Asensio. Sincer să fiu, Juventus nu are nevoie de alți jucători. Dar cred că mai bine vorbiți cu președintele. Marcelo? Este un jucător foarte bun. Ușa clubului e mereu deschisă pentru cei mai buni jucători, iar Marcelo este unul dintre ei.”

Chiar dacă nu se mai poate duela de la distanță cu Messi, în La Liga, Ronaldo i-a transmis un mesaj starului de pe Camp Nou: „Nu cred că lui Messi îi e dor de mine, cred că mie îmi lipsește. Cred că el are mai multă nevoie de mine. Mi-ar plăcea ca, într-o bună zi, Messi să vină în Italia. Să accepte această provocare, așa cum am făcut eu. Dacă e fericit la Barcelona, îl respect. E un jucător fantastic și un băiat foarte bun.”

Mad Max l-a impresionat pe CR7: „Allegri? E un antrenor excelent. O calitate foarte mare a lui este faptul că este direct. Nu te va băga niciodată în ceață, îți va spune în față ceea ce crede. E onest, inteligent și destul de amuzant.”

De cinci ori câștigător al Balonului de Aur, Cristiano Ronaldo spune că de multe ori lasă faima într-un colț și încearcă să-și depășească limitele: „Uneori încerc să uit faptul că sunt Cristiano Ronaldo. Dacă m-aș gândi non-stop la ce am câștigat sau la banii pe care îi am, aș ceda. Nu aș mai lucra la fel de mult. Uneori e mai bine să uit că sunt Cristiano Ronaldo. Încerc să mănânc sănătos și să nu consum alcool. Cele mai important e să dormi bine, să mânânci bine și să te antrenezi cum trebuie.”

Adus în schimbul a 117 milioane de euro de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo are 11 goluri în 19 meciuri oficiale în tricoul lui Juventus.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Iohannis a RENUNŢAT! Iese la pensie. A depus deja cererea oficială
Iohannis a RENUNŢAT! Iese la pensie. A depus deja cererea oficială
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!