Ce a făcut Lorena Balaci după parastasul de 40 de zile al „Minunii Blonde”

Ce a făcut Lorena Balaci după parastasul de 40 de zile al
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Balaci, considerat de mulți cel mai valoros fotbalist român, a decedat la data de 21 octombrie, la Craiova, în urma unui stop cardio-respirator. Avea doar 62 de ani. Acum, Lorena, una dintre fiicele „Minunii Blonde”, așa cum era numit fostul mare jucător, a anunțat ce decizie a luat după mai mult de o lună de la dispariția părintelui său.

„Eu nu mi-am pierdut doar tatăl. Mi-am pierdut cel mai bun prieten. Eram foarte apropiați. Toate sărbătorile le făceam împreună. Eu până anul trecut am locuit la două case distanță de părinții mei. De Crăciun, ne strângeam toți la masă la mama. Anul acesta nu vor fi sărbători pentru noi. Încerc să-mi revin pentru copii (n.red. – Atanasie, 14 ani și jumătate, și Hristu, 19 ani), sora mea pentru fetița ei, iar mama pentru noi și nepoți. Eu și mama nu putem să depășim nici acum perioada de doliu, care se ține 40 de zile”, a spus Lorena Balaci, conform Click.

Apoi, a continuat: „Eu mă îmbrac în continuare în negru. Am donat toate hainele colorate, nu mă mai fardez, evit să merg la petreceri, nu mai ascult muzică acasă, nu mai dansez și nici nu mai râd ca înainte. Văd și eu că nu mai sunt cea care eram. Anul 2019 nu vreau să-mi aducă neapărat ceva, ci îl rog să nu-mi mai ia. A fost cumplit”.

Ilie Balaci s-a născut la 13 septembrie 1956 și și-a petrecut cea mai mare carieră de fotbalist la Universitatea Craiova (1973-1984). A mai evoluat la FC Olt și la Dinamo, a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naționale, pentru care a marcat opt goluri, iar ca antrenor a pregătit mai multe echipe din Zona Golfului și din Africa, cu care a obținut numeroase trofee.


 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…