FCSB-știi nu mai voiau să se joace Liga 1 în acest an: „Ne-a fost greu în ultima perioadă! Nu ne putem antrena sută la sută”

FCSB-știi nu mai voiau să se joace Liga 1 în acest an:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul FCSB Nicolae Dică nu mai dorea ca Liga 1 Betano să se mai dispute în acest an. Tehnicianul a explicat că vremea nefavorabilă a făcut ca jucătorii săi să nu se poată antrena la capacitate maximă.

„Ne-a fost greu în ultima perioadă, a nins și nu am putut să ne antrenăm pe iarbă, am făcut antrenamente în sală, iar în ultimele trei zile doar pe sintetic. Nu mi-aș fi dorit să mai jucăm aceste meciuri din cauza timpului. Ne ne putem antrena sută la sută, nu avem condițiile necesare de antrenament, dar dacă așa s-a programat, nu avem ce să facem, ne antrenăm în condițiile pe care le avem și jucăm meciurile”, a declarat Dică.

FCSB va evolua, duminică, de la ora 20.00, cu Gaz Metan Mediaș, în etapa a 17-a a Ligii 1, la Pitești, Arena Națională, stadionul unde roș-albaștrii își desfășurau meciurile de acasă fiind închis din cauza lucrărilor de refacere a gazonului.

„Terenul de la Pitești e bun, chiar foarte bun pentru această perioadă, am ales să mergem acolo pentru acest teren bun și pentru oamenii din oraș și cred că am făcut o alegere bună. Cred că vom fi primiți foarte bine la Pitești, am mai jucat acolo și suporterii au venit la meciuri, au încurajat echipa și îmi doresc ca lumea să vină la acest joc.

Eu am amintiri plăcute de la Pitești, pentru că acolo m-am format ca fotbalist, acolo am debutat în prima ligă, de acolo am plecat la Steaua. Am debutat la echipa națională de la FC Argeș, am amintiri plăcute de acolo, nu pot să uit lucrurile frumoase pe care le-am petrecut acolo. Dacă vorbim acum, meciul cu CFR Cluj se va juca la Pitești. Dar avem speranțe că va fi refăcut gazonul de pe Arena Națională și sperăm să se facă„, a mai spus acesta.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…