Măciuca revine în prim-plan cu o competiție inedită: crosul „VIN” la alergat”

Redactor:
Adi Georgescu
Redactor:
Marius ANGHEL
Măciuca revine în prim-plan cu o competiție inedită: crosul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comuna vâlceană Măciuca a devenit cunoscută publicului iubitor de sport în special datorită echipei de fotbal Damila, cea care a evoluat în urmă cu câțiva ani în campionatul Ligii 2 de fotbal. Acum, localitatea aflată la 60 de kilometri la sud de Râmnicu Vâlcea atrage atenția printr-un alt eveniment.

Vineri, 30 noiembrie, la Măciuca se va desfășura evenimentul sportiv „VIN” la alergat”, o competiție dedicată celor care doresc să se bucure de mișcare, dar și de plăcerea degustării vinurilor din Podgoria Drăgășani.

La startul ineditei întreceri sunt așteptați peste 400 de participanți, care vor lua parte la una din cele trei curse ale evenimentului: cursa de 6 km – „Vin Demidulce”, cursa de 12 km – „Vin Demisec” și cursa de 20 km – „Vin Sec”.

Organizatori sunt Primăria comunei Măciuca, Asociația Green Evolution, Grupul de Acțiune Locală Ținutul Vinului și Camera de Comerț și Industrie Vâlcea.

Evenimentul, aflat la prima ediție, are drept scop promovarea unui stil de viață sănătos, diminuarea inegalităților sociale între mediul rural și mediul urban, precum și promovarea tradițiilor românești.

„Suntem plăcut surprinși că o astfel de inițiativă, plină de inedit și surprize, ce se va desfășura la sat, depararte de polii urbani care susțin creșterea economică, atrage admirația și participarea persoanelor din diverse colțuri ale țării. Este un eveniment care, prin misiunea lui, dorește să promoveze plăcerea de a face mișcare și de a descoperi farmecul ținutului vinului din Podgoria Drăgășani”, a declarat Mihaela Rovența, membru fondator Asociația Green Evolution.

Evenimentul nu implică nicio taxă de participare, iar pe toată durata curselor, la punctele de hidratare, participanții vor putea degusta vinurile specifice zonei. La finalizarea curselor, participanții vor savura bucate tradiționale și vin într-o atmosferă de sărbătoare românească. Toți participanții vor primi medalii, iar câștigătorii se vor bucura de premii speciale.

„Am inițiat și finalizat multe proiecte în Comuna Măciuca, dar mereu m-am gândit că locuitorii de la sat merită mai mult, merită bucurie, merită să simtă că viața lor reprezintă sursă de inspirație și motivație pentru locuitorii de la oraș, atât de influențați de această eră a digitalizării. Sunt bucuros că acest eveniment va aduna participanți din diferite zone ale țării și că împreună și uniți vom sărbători la sat Centenarul Marii Uniri a României”, a anunțat și Mugur Mărcoianu, primarul din Măciuca.

Articol scris de Adi Georgescu (Râmnicu Vâlcea)

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…