Incompetență, amatorism? Ambele? Stafful României nu a știut că avem nevoie de victorie la 2 goluri cu Muntenegru. Jucătorii care i-au dat de gol, plus gafa lui Contra

Incompetență, amatorism? Ambele? Stafful României nu a știut că avem nevoie de victorie la 2 goluri cu Muntenegru. Jucătorii care i-au dat de gol, plus gafa lui Contra

O nouă campanie ratată, de data asta într-o competiție nouă. România a câștigat cu 1-0 în Muntenegru, în ultima partidă din Liga Națiunilor, rezultat insuficient pentru a face diferența. Naționala patronată de președintele FRF, Răzvan Burleanu, a terminat grupa pe locul secund, însă nu a prins topul celor mai bune două locuri 2 care ne-ar fi permis să fim în urna a treia la tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2020. Diferența a fost făcută de un singur gol, gol pe care dacă l-am mai fi marcat la Podgorica am fi trecut peste Israel și Ungaria, suficient pentru atingerea obiectivului.

Analizând evenimentele din timpul meciului, dar și comportamentul de la final precum și declarațiile fotbaliștilor, ProSport vă prezintă 4 argumente care întăresc ideea că staff-ul naționalei nu a transmis fotbaliștilor adevărata miză a meciului cu Muntenegru, adică victoria la două goluri diferență. Chiar dacă, la final, Contra și alți „federali” au atins în discurs, parcă pentru a compensa, tema lipsei golului în plus, realitatea pare să fie cu totul alta.

1. Schimbarea atacantului cu un mijlocaș central defensiv

Primul indiciu care trădează faptul că nici antrenorul României nu știa adevăratul obiectiv al echipei a fost dat de schimbări. Cosmin Contra a făcut prima schimbare în minutul 74, post pe post, atunci când Țucudean i-a lăsat locul lui Pușcaș. Opt minute mai târziu, în minutul 82, o altă schimbare post pe post: Chipciu cu Deac. În minutul 88, într-un moment în care victoria cu 1-0 nu ne ajuta cu absolut nimic, Contra l-a scos pe Claudiu Keșeru – atacant – și l-a introdus pe Tudor Băluță, mijlocaș central de profil defensiv. Asta în ciuda faptului că pe bancă erau doi jucători de profil ofensiv: Hagi și Mitriță.

2. Jucătorii țopăiau după fluierul final

Un al doilea moment greu de explicat s-a petrecut exact după ultimul fluier al neamțului Felix Zwayer. Mai mulți fotbaliști ai naționalei României au țopăit pe teren, bucurându-se cu o ardoare ce nu poate fi explicată doar de o victorie care, până la urmă, a fost insuficientă pentru atingerea obiectivului.

3. Țucudean și „celelalte rezultate”

Alt moment inexplicabil s-a petrecut în direct la ProTV, la interviurile luate de reporterul postului imediat după meci. Venit la microfon, George Țucudean a menționat, vorbind despre ratarea obiectivului, că „noi am învins, păcat că nu ne-au ajutat celelalte rezultate”. Declarația trădează lipsa crasă de informare. Realitatea este că „celelalte rezultate” picau în plan secund dacă România învingea la două goluri. Ba mai mult, „celelalte rezultate” ne-au ajutat pentru că, dacă am fi câștigat la două goluri diferență la Podgorica, Israel și Ungaria picau sub România în clasamentul celor mai bune locuri 2.

4. Sinceritatea lui Manea

Reporterii Telekomsport au obținut, la finalul jocului, declarația care risipește orice urmă de îndoială asupra dilemei discutate în acest articol. Cristian Manea, la microfonul postului amintit, a fost chestionat chiar pe tema golului lipsă, iar fundașul dreapta al CFR-ului a recunoscut: „Noi n-am știut din teren, am încercat să marcăm, dar atât ne-a ieșit azi”. 

Ținuți în întuneric la dorința lui Contra?

Deși pare neverosimil, decizia de a nu transmite fotbaliștilor care este obiectivul într-un meci cu o miză reală poate să iasă din sfera incompetenței și să treacă în cea dată de omiterea adevărului. Potrivit celor din cadrul staff-ului, Cosmin Contra ar fi evitat în mod deliberat să informeze fotbaliștii naționalei României că sunt obligați să învingă la cel puțin două goluri diferență din dorința de a nu pune presiune pe ei. Chiar dacă astfel se explică declarațiile jucătorilor amintiți mai sus, precum și manifestările curioase de bucurie exagerată de la final, teoria nu explică și pasivitatea lui Contra din ultimele minute, atunci când, obligat să înscrie încă un gol, a preferat să schimbe un atacant cu un mijlocaș central de profil defensiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania