Lovitură grea pentru CFR Cluj! Un om de bază care a făcut diferența în sezonul trecut a anunțat că va pleca din Gruia

CFR Cluj va pierde un om important!
Lovitură grea pentru CFR Cluj! Un om de bază care a făcut diferența în sezonul trecut a anunțat că va pleca din Gruia

Titularul incontestabil din poarta CFR-ului, Giedrius Arlauskis (30 de ani), a declarat că se gândește să părăsească Liga 1 Betano, într-un interviu acordat pentru presa din Lituania.

„La club ne gândim doar la primul loc. Se fac eforturi uriașe pentru ca echipa să-și apere poziția. E dificil să câștigi titlul pentru doi ani la rând, dar ăsta e obiectivul nostru. S-a consumat o treime din campionat, iar lucrurile arată destul de bine. Medalia de argint ar reprezenta o înfrângere pentru noi. În vara acestui an puteam să plec într-un campionat mai puternic, dar am decis să rămân și le-am promis celor de la CFR că voi mai rămâne cel puțin jumătate de an. Am o relație foarte bună cu conducerea. De partea cealaltă, în curând voi ajunge la 31 de ani (n.r pe 1 decembrie).

În această iarnă sau cel târziu în vară anului viitor voi încerca să-mi găsesc un alt angajament. Pentru moment nu vreau să discut despre acest lucru. Nu totul depinde numai de mine, din moment ce sunt sub contract cu CFR”, a declarat Arlauskis, pentru publicația 15min.

Arlauskis a ajuns în România în urmă cu zece ani, când a fost transferat de Unirea Urziceni de la FC Siauliai, grupare din țara natală. A urmat perioada Rubin Kazan, între 2010 și 2014, după care s-a întors gratis în Liga 1 Betano, la FCSB. A stat un an și a plecat la Watford, unde însă nu s-a impus. Englezii l-au împrumutat la Espanyol Barcelona, iar în urmă cu un an a revenit pentru a treia oară în Liga 1 Betano. CFR Cluj l-a adus gratis de la Watford. Trei titluri a obținut Arlauskis în Liga 1 Betano, cu Unirea Urziceni (2009), FCSB (2015) și CFR Cluj (2018).

Pentru CFR Cluj, Arlauskis a apărat în 40 de meciuri oficiale și jumătate dintre ele a reușit să le termine fără gol primit. Rezerva lui Arlauskis este Jesus Fernandez, fostul portar de la Real Madrid.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]