Ciuca bătăilor: 4 goluri înscrise și 21 primite! Ce a făcut Lituania, adversara României de azi, în meciurile din 2018

Ciuca bătăilor: 4 goluri înscrise și 21 primite! Ce a făcut Lituania, adversara României de azi, în meciurile din 2018
  • Publicat:
  • Actualizat:

România – Lituania, azi, de la 21:45, la Ploiești, în Liga Națiunilor

În această nouă competiție, meciurile cu același adversar sunt apropiate din punct de vedere temporal. De aceea, nu mai sunt prea multe de adăugat. Poate doar că șansele noastre de a mai ocupa prima poziție au ajuns aproape de zero, chiar și pentru a doua sunt îndoielnice. Și toate acestea în pofida faptului că suntem neînvinși.

Practic, Lituania este singura echipă la care avem certitudinea că se va clasa sub noi, fiind deci cea mai slabă reprezentativă din grupa noastră, așa cum era progonoza și la start. Dacă adăugăm și avantajul terenului propriu, acesta ar trebui să fie cel mai ușor meci de la prima noastră participare în Liga Națiunilor UEFA. Mai avem și avantajul palmaresului direct care este zdrobitor în favoarea noastră, ca să nu mai amintim că am învins adversara chiar la Vilnius. Chinuit, dar am învins-o. Așa că orice alt rezultat dincolo de victorie ar însemna o contraperformanță.

Partidele Lituaniei din acest an

24.03; Tbilisi: GEORGIA – LITUANIA 4-0 (4-0) amical

Spectatori: 18.000. Marcatori: Papunașvili (15), Kvilitaia (23), Kazaișvili (31p), Ciakvetadze (40). Arbitru: Tean (Moldova). C.G.: Kverkvelia – L.KlimaviÍius, Lasickas, Slavickas.

Å etkus – Borovskij, L.KlimaviÍius, Girdvainis, Slavickas – A.Novikovas (60 Lasickas), Žulpa (46 Kuklys), Verbickas (81 Paulius), Valskis (46 Vorobjovas) – ĂŒernych (81 Romanovskij), Å ernas (72 Laukžemis). Antr. Edgaras Jankauskas.

27.03; Erevan: ARMENIA – LITUANIA 0-1 (0-1) amical

Spectatori: 500. Marcator: Verbickas (45). Arbitru: Kvirikașvili (Gruzia). C.G.: Verbickas, VaitkÅ«nas, Žulpa, A.Novikovas.

Å etkus – VaitkÅ«nas, L.KlimaviÍius, A.Jankauskas, Baravykas – Vorobjovas (90 Paulius), Kuklys (83 Romanovskij), Verbickas (77 Lasickas), Valskis (77 Žulpa) – A.Novikovas, ĂŒernych (90 Laukžemis). Antr. Edgaras Jankauskas.

30.05; Rakvere: ESTONIA – LITUANIA 2-0 (2-0) C.Baltică

Spectatori: 1.460. Marcatori: H.Ojamaa (23), Käit (42). Arbitru: Treimanis (Letonia). C.G.: Lasickas.

Å etkus – Girdvainis, Borovskij, A.Jankauskas, Baravykas – Leimonas (46 Paulius), Slivka (75 Laukžemis), Verbickas, Lasickas (67 Urbys) – A.Novikovas, ĂŒernych. Antr. Edgaras Jankauskas.

05.06; Vilnius: LITUANIA – LETONIA 1-1 (0-1) C.Baltică

Spectatori: 3.330. Marcatori: Laukžemis (86) – Dubra (46). Arbitru: Tohver (Estonia). C.G.: Bartkus, Girdvainis, Mikuckis – Kluskins, J.Ikaunieks, Sabala.

D.Bartkus – Girdvainis, Mikuckis, VaitkÅ«nas, Baravykas – Verbickas (68 Slivka), A.Novikovas, Kuklys (83 Lasickas), Paulius (58 Vorobjovas), Å ernas (67 Laukžemis) – ĂŒernych. Antr. Edgaras Jankauskas.

08.06; Moscova: LITUANIA – IRAN 0-1 (0-0) amical

Spectatori: 0. Marcator: Ansarifard (88). Arbitru: Eskov (Rusia). C.G.: Laukžemis.

Å vedkauskas – VaitkÅ«nas (46 Mikuckis), JanuÅ¡evskij, A.Jankauskas (46 Leimonas), Borovskij – Žulpa, Kuklys (87 Paulius) – Vorobjovas (46 Baravykas), Lasickas, Veliulis (60 Slivka) – Laukžemis (60 Urbys). Antr. Edgaras Jankauskas.

12.06; Varșovia: POLONIA – LITUANIA 4-0 (2-0) amical

Spectatori: 53.803. Marcatori: R.Lewandowski (19, 33), Kownacki (71), Blaszczykowski (82). Arbitru: Blom (Olanda). C.G.: Goralski – Å ernas.

D.Bartkus – Girdvainis, A.Jankauskas (90 Mikuckis), VaitkÅ«nas, Baravykas (74 Borovskij) – Verbickas, A.Novikovas, Vorobjovas, Paulius (58 Slivka), Å ernas (69 Laukžemis) – ĂŒernych (26 Lasickas). Antr. Edgaras Jankauskas.

07.09; Vilnius: LITUANIA – SERBIA 0-1 (0-1) Liga Națiunilor UEFA Liga C

Spectatori: 4.378. Marcator: Tadic (38p). Arbitru: Madden (Scoția). C.G.: A.Novikovas – RodiÇ, Ne.MaksimoviÇ.

Å etkus – Baravykas, Žulpa, A.Jankauskas, L.KlimaviÍius, VaitkÅ«nas – Slivka, Verbickas (72 Å ernas), Kuklys (46 Vorobjovas), A.Novikovas – ĂŒernych. Antr. Edgaras Jankauskas.

10.09; Podgorica: MUNTENEGRU – LITUANIA 2-0 (2-0) Liga Națiunilor UEFA Liga C

Spectatori: 5.239. Marcatori: SaviÇ (34p), JankoviÇ (35). Arbitru: Kehlet (Danemarca). C.G.: N.S.VukÇeviÇ, JankoviÇ – VaitkÅ«nas, Lasickas, Vorobjovas.

Å etkus – Lasickas (62 Å ernas), Leimonas (46 Borovskij), L.KlimaviÍius, VaitkÅ«nas – Verbickas (46 Kuklys), Žulpa – Slivka, Vorobjovas, A.Novikovas – ĂŒernych. Antr. Edgaras Jankauskas.

11.10; Vilnius: LITUANIA – ROMÂNIA 1-2 (0-1) Liga Națiunilor UEFA

Spectatori: 2.279. Marcatori: Žulpa (90) – Chipciu (13), Maxim (90+4). Arbitru: Letexier (Franța).

Å etkus – Baravykas, A.Jankauskas, L.KlimaviÍius, Slavickas – Žulpa, Vorobjovas (65 Kuklys), Slivka – A.Novikovas, ĂŒernych (87 PetraviÍius), Å ernas (63 Valskis). Antr. Edgaras Jankauskas.

14.10; Vilnius: LITUANIA – MUNTENEGRU 1-4 (0-3) Liga Națiunilor UEFA Liga C

Spectatori: 1.515. Marcatori: Baravykas (88) – MugoÅ¡a (10, 45+1p), KopitoviÇ (35), ZoriÇ (86). Arbitru: Schörgenhofer (Austria). C.G.: L.KlimaviÍius – VeÅ¡oviÇ.

Å etkus – Baravykas, JanuÅ¡evskij, L.KlimaviÍius, Borovskij – Vorobjovas (46 Kuklys), Zulpa, Slivka, Verbickas – ĂŒernych (49 PetraviÍius), Valskis (79 Kazlauskas), A.Novikovas. Antr. Edgaras Jankauskas.

Bilanț: 10 jocuri, 1 victorie, 1 egal, 8 înfrângeri, 4-21 golaveraj

 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…