Drăguș, debut de vis pentru naționala lui Rădoi și sfatul de aur primit de la „Rege”: „Așa mi-a spus domnul Hagi”

Redactor:
Daniel Anghel
Drăguș, debut de vis pentru naționala lui Rădoi și sfatul de aur primit de la
  • Publicat:
  • Actualizat:

România U21 a remizat pe teren propriu împotriva reprezentativei similare a Belgiei, scor 3-3, după un final dramatic, în care tricolorii au marcat de două ori, prin Darius Olaru și Andrei Ciobanu.

Denis Drăguș, atacantul celor de la Viitorul, a marcat primul gol pentru tricolori și a egalat chiar înainte de pauză, din penalty. A fost debutul acestuia pentru reprezentativa antrenată de Mirel Rădoi:

„Mă bucur că am reușit să înscriu la primul meci la tineret. ORice jucător își dorește să aibă în palmares un turneu final. Eu muncesc în continuare, vreau sa demonstrez ca merit sa fiu acolo. Ne-am batut de la egal la egal cu ei, am demonstrat că ne putem bate cu orice echipă.

Cred că e o bucurie pentru orice antrenor să-i fie greu să aleagă echipa. E mai mult decât mă așteptam de la acest început de sezon. Domnul Hagi mi-a spus că dacă îl voi asculta voi ajunge departe„, a spus Drăguș la microfonul Pro X.

Tricolorii mici sunt calificați la Campionatul European din 2019, găzduit de Italia și San Marino. Pe 23 noiembrie, România U21 își va afla adversarele din grupa turneului final.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României

Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare

Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!

Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni

SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul

O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol

Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare