Cum arăta Half-Life 2 acum mai bine de 15 ani

Luna trecută, prin intermediul canalului de YouTube NeoGamer, am avut ocazia să urmărim câteva imagini "de arhivă" cu versiunile preliminare ale legendarului joc Half-Life. Iată că NeoGamer recidivează, într-un mod cum nu se poate mai plăcut, prezentând acum secvențe din edițiile timpurii ale celui de-al doilea joc din seria celor de la Valve: Half-Life 2.
Cum arăta Half-Life 2 acum mai bine de 15 ani

Luna trecută, prin intermediul canalului de YouTube NeoGamer, am avut ocazia să urmărim câteva imagini „de arhivă” cu versiunile preliminare ale legendarului joc Half-Life. Iată că NeoGamer recidivează, într-un mod cum nu se poate mai plăcut, prezentând acum secvențe din edițiile timpurii ale celui de-al doilea joc din seria celor de la Valve: Half-Life 2.

Astfel, mai jos, puteți admira imagini din trailer-ul inițial pentru Half-Life 2, prin intermediul căruia acest titlu a fost anunțat la E3 2002, dar și din Tech Demo-ul jocului din 2003. Evident, în clip își fac apariția porțiuni care nu au mai fost incluse în versiunea finală a lui Half-Life 2, lansată de Valve în toamna anului 2004. Half-Life 2 a marcat și debutul Steam, acesta fiind primul joc disponibil exclusiv prin intermediul serviciului de distribuție digitală al celor de la Valve.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]