„Mi-a cerut sex oral cu două ore înainte și la două ore după”. Cum se apără antrenorul acuzat cu subiect și predicat de gimnasta care a detronat-o pe Nadia

"Mi-a cerut sex oral cu două ore înainte și la două ore după". Cum se apără antrenorul acuzat cu subiect și predicat de gimnasta care a detronat-o pe Nadia

Richard Carlson, antrenorul indicat de Marcia Frederick (55 de ani), prima gimnastă din SUA câștigătoare a medaliei de aur la Campionatele Mondiale, că a obligat-o să întrețină relații sexuale pentru a ajunge la Jocurile Olimpice, respinge acuzațiile fostei mari sportive și susține că faptele reprobabile s-ar fi produs cu acceptul fostei sportive.

Într-un raport publicat de Daily Mail, care dezvăluie și câteva dintre opiniile anchetatorilor, Carlson a luat poziție: „Reclamatul, Richard Carlson, neagă existența vreunui contact sexual nepotrivit între el și doamna Frederick și susține că și dacă un contact sexual a avut loc, a fost cu voința doamnei Frederick, iar acest lucru nu încălca nicio lege. În 1979-1980 nu exista niciun cod conform căruia un cotact sexual consensual este interzis între un antrenor și eleva sa.

Doamna Frederick susține că nu i-a plăcut și că e ceva ce a fost nevoită să facă pentru a ajunge la Jocurile Olimpice. A afirmat că nu a avut orgasm, că nici măcar nu știa ce înseamnă asta. Nu s-a gândit decât că asta trebuie să facă pentru a ajunge la JO”, se arată în raportul ajuns în posesia jurnaliștilor britanici care au dezvăluit cazul.

Marcia Frederick a devenit, la 15 ani, prima campioană mondială a gimnasticii americane, după un succes la paralele, în 1978. Prețul plătit pentru a se duela cu Nadia Comăneci și a-și împlini visul: doi ani de abuzuri din partea antrenorului său, cu zece ani mai în vârstă, Richard Carlson, reprize de sex oral înainte și după finalele mondiale și o traumă pe care a ținut-o secretă mai bine de trei decenii.

Fosta gimnastă a făcut dezvăluiri în cadrul unor audieri ale căror transcrieri au ajuns în posesia Daily Mail, vorbind despre ororile îndurate, dar și despre faptul că antrenoarea coordonatoare a lotului de la acel moment a mușamalizat cazul în momentul în care gimnasta l-a raportat de Carlson.

Frederick a declarat că „la început, a fost vorba despre atingeri, antrenorul i-ar fi cerut să îi atingă prin trening organele genitale, apoi s-a ajuns la sex oral. Nu mi-a plăcut, nu a fost niciodată consensual, dar o făceam pentru că știm că trebuie să o fac, pentru a merge la Jocuri”. Potrivit relatărilor consemnate de Daily Mail, antrenorul, căsătorit la vremea respectivă, i-a cerut sportivei sale să îi facă sex oral chiar cu două ore înaintea finalei din 1978, dar și la două ore după concursul care o încoronase regină pe Marcia.

În condiții similare, un an mai târziu, Marcia Frederick a obținut prima notă de zece din istoria gimnasticii americane. Marcia a mai povestit că era forțată să își satisfacă antrenorul în timpul deplasărilor cu microbuzul. Deși inițial i s-a plâns antrenoarei coordonatoare a lotului, Muriel Dav id Grossfeld, cazul a fost mușamalizat de aceasta, iar Marcia a mai avut curaj să rupă tăcerea, de această dată în fața instanței, abia în 2015.

Drama lui Frederick a luat proporții: tot ce a îndurat ca fiind necesar pentru atingerea visului olimpic s-a spulberat în 1980, când Statele Unite au boicotat Jocurile Olimpice de la Moscova. Mai mult, în momentul în care i-a mărturisit tatălui său drama trăită, Marcia Frederick a fost dezmoștenită.

Richard Carlson a recunoscut faptul că a întreținut relații sexuale cu Marcia Frederick, însă a specificat că acest lucru s-a întâmplat doar după ce eleva sa a devenit majoră. În plus, antrenorul a susținut că actele sexuale au fost consensuale și că „doar ea l-a atins, nu și invers”. La fel de șocantă este și o altă mărturisire a celui care ar fi trebuit să le fie profesor tinerelor gimnaste: „nu este deloc neobișnuit ca antrenorii să se căsătorească cu o sportivă pe care o pregătesc. Asta și-o fi imaginat și Marcia că avea să se întâmple”.


În 2015, Richard Carlson a fost anchetat și suspendat, timp de trei ani, pentru în treținerea de relații sexuale cu tinere gimnaste.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]