EXCLUSIV | „Savarină”, Universitatea Craiova și cumpăna. „Talent! Putea să ajungă mai sus”. Mărturisirea fostului mijlocaș de creație

Liga 1 Betano
EXCLUSIV | "Savarină", Universitatea Craiova și cumpăna. "Talent! Putea să ajungă mai sus". Mărturisirea fostului mijlocaș de creație
  • Mijlocaș inventiv, cu forță de pătrundere și șut amenințător de la distanță, Marius Sava (40 de ani) devenise în a doua parte a anilor 90 unul dintre jucătorii pe care fanii de pe stadionul „Ion Oblemenco” îi și aplaudau, dar și îi și contestau atunci când era cazul.

Cu driblinguri încântătoare, rebelul din linia de mijloc a Universității Craiova face parte din grupul select al fotbaliștilor români care dețineau calitățile necesare pentru a răzbi în campionate puternice. Foști antrenori ai trupei din Bănie susțin și acum că și-a risipit talentul și consideră că anumite decizii din carieră l-ar fi propusat poate în elită.

Cu 75 de meciuri și 13 goluri în șase sezoane la „Știința”, cel poreclit „Savarină” a spus pas atunci când dinspre Craiova spre Dinamo a plecat un microbuz întreg de jucători. Mulți dintre cei ajunși în Ștefan cel Mare și-au continuat firesc cariera și au semnat contracte generatoare de bani și faimă, alții n-au rezistat în oala cu presiune din „Groapă”. Invitat la ProSport LIVE, Cosmin Bărcăuan (40 de ani), fost coleg de echipă și generație cu Marius Sava, a făcut o incursiune în trecut, povestind momentul în care craioveanul de 1,71 m a refuzat să plece la Dinamo. „Știu sigur! Cu trecerea la Dinamo, și el a fost intrebat dacă vrea să meargă, dar nu a vrut”, istorisește actualul antrenor de la echipa Voluntari 2. Sava a ales să plece la Genoa în 2001, în Serie B, dar a prins doar trei meciuri în Italia. „Nu știu dacă  a fost o cumpănă. Avea talent cu carul, era un băiat serios, cu calități bune. Cred că putea sa meargă mai sus, mă refer la echipe de top din străinătate”, a mai spus, la ProSport LIVE, Cosmin Bărcăuan, fost jucător la Șahtior, Krylia Sovetov, PAOK și OFI Creta.

În 2002, Marius Sava s-a întors pentru un sezon la Universitatea Craiova (32 de partide – 5 goluri), dar a plecat rapid la FC Național, pentru un sezon. După trecerea la FC Argeș din 2004, tehnicul fotbalist născut în Craiova a mai jucat un sezon la Pandurii, apoi a încercat o provocare venită din Ungaria, de la Nyíregyháza Spartacus. S-a retras la 30 de ani, de la GAz Metan Mediaș, la finelel sezonului 2008-2009.

Stabilit în Craiova, Marius Sava spunea în urmă cu doi ani, pentru Gazeta de Sud, că mai face mișcare, la o miuță, de la rar spre foarte rar. „Eu mai joc fotbal o dată, de două ori pe săptămână, cu prietenii, dar așa ușor”, mărturisea fostul mijlocaș de creație al oltenilor, care nutrea speranța, la acel moment, să fie finisată cât mai repede noua bijuterie a Craiovei. „Locuiesc lângă stadion și văd mereu stadiul lucrărilor. Abia aștept să se facă, va fi o emulație pentru craioveni, poate așa vor veni din nou la stadion. Sper să fie și echipă până se va face stadionul, echipă de cupele europene, să tragă la titlu, să fie Craiova cum a fost înainte”.

Noul „Ion Oblemenco” s-a finalizat între timp, devenind „casa’ echipei CS Universitatea Craiova, formație aflată în Liga 1 Betano pe locul 3, cu 25 de puncte după 14 etape.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania