Primul „galactic” pe care CR7 îl aduce la Juventus! Azi și-a dat acordul pentru transfer

Primul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Keylor Navas (31 de ani) i-a transmis lui Cristiano Ronaldo (33 de ani) că e gata să ajungă la Juventus Torino, unde e dorit cu insistență de superstarul portughez.

Chiar dacă nu are statutul de titular garantat nici în trupa lui Max Allegri, costaricanul e gata, în iarnă, de o nouă provocare, preferând să schimbe aerul și să se bată cu Wojciech Szczesny decât să rămână în umbra lui Thibaut Courtois.

În momentul plecării de la Real la Juventus, superstarul portughez l-a avut în minte pe Marcelo ca potențial viitor coechipier, dar viitorul fundașului stânga brazilian e legat tot de Madrid. Acum, jurnaliștii de la Mundo Deportivo notează că CR7 ar vrea să fie din nou coleg de echipă cu costaricanul cu care a împărțit vestiarul la Real Madrid: „Cristiano nu îl uită pe Keylor Navas”, scriu ibericii, care anunță că lusitanul le-a transmis deja șefilor că îl vede pe portarul Realului o variantă mai bună decât polonezul Wojciech Szczesny (28 de ani), titularul postului după plecarea lui Gianluigi Buffon la Paris Saint-Germain.

Din momentul sosirii la Madrid, Navas nu a beneficiat niciodată de încrederea deplină a lui Florentino Perez, dar s-a dovedit un jucător esențial în campaniile istorice din Liga Campionilor. Foarte bun om de vestiar, Navas s-a înțeles perfect cu vedetele echipei lui Zidane, iar relația excelentă pe care o avea cu Ronaldo sau Ramos l-a salvat în mai multe rânduri de plecarea de pe Santiago Bernabeu.

Odată cu venirea lui Thibaut Courtois, Navas a ajuns rezervă, în ciuda evoluțiilor bune din trecut, iar acest detaliu o poate ajuta pe Juventus în momentul în care, în iarnă, se va așeza la masa negocierilor cu Real Madrid și Keylor Navas.

18 milioane de euro e cota de piață a portarului pe care Real Madrid l-a transferat de la Levante, în 2014, pentru doar 10 milioane de euro.

Trei Ligi ale Campionilor, un titlu, o Supercupă a Spaniei, trei Supercupe ale Europei și patru Campionate Mondiale ale Cluburilor a câștigat Keylor Navas cu Real Madrid.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…