EXCLUSIV | Chiar nimeni nu-l vrea pe Gicu!? Un antrenor din Liga 1 a recunoscut că Grozav a fost propus în club. Cum a fost refuzat atacantul

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gicu Grozav nu mai impresionează pe nimeni, nici măcar pe cluburile din Liga 1 Betano, pe lângă experiențele din Turcia și Rusia. După ce Dinamo l-a pus pe liber, Hermannstadt a refuzat categoric orice transfer al atacantului, în timp ce Astra, prin vocea lui Gigi Mulțescu, i-a transmis că „suntem acoperiți”. 

Atacantul și-a semnat sentința în partida din Cupa României, dintre Csikszereda și Dinamo, care a avut un deznodământ surprinzător. Gazdele s-au calificat mai departe la loviturile de departajare, dar Gicu Grozav ar fi putut aduce calificarea dinamoviștilor dacă ar fi marcat. În schimb, atacantul a ales să dea o „scăriță”, dar care s-a dus peste poartă. 

A fost punctul în care Mircea Rednic a ales să pună stop colaborării dintre Dinamo și Grozav. Imediat după ce vestea rezilierii contractului fotbalistului a fost făcută public, s-a vorbit despre posibila venire a atacantului la Hermannstadt. Totuși, președintele sibienilor, Teodor Birț, l-a refuzat și chiar l-a ironizat pe atacant. 

Grozav nu are loc nici la Astra. Mulțescu a început prin a vorbit despre greșelile făcute la Dinamo: „Au fost multe greșeli, de strategii, de management. Ei vor face analize”. Antrenorul a continuat intervenția și a vorbit despre Grozav: „În momentul ăsta suntem acoperiți. Ni s-a mai propus mai înainte treaba asta (n.r. – un posibil transfer). Nu avem postul deficitar”, a declarat Mulțescu la ProSport LIVE.

„Tu nu ești în stare să o bagi singur în poartă și dai . Adică asta e… Nu știu… Lipsă de respect. Dinamo ți-a întins o mână. Nu se poate să ai atitudinea asta. În joc oricum nu a intrat foarte bine, dar nu poți să bați așa. Normal că sunt dezamăgit. Numai eu… Sper să fie și el dezamăgit. El se joacă. Cu mine nu se joacă nimeni. Păcat că suferim mulți din echipă, de lângă echipă, care punem mult suflet și suntem luați la mișto. Dar eu niciodată nu permit acest lucru!”, a spus Rednic după meciul de la Miercurea Ciuc. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele