Ce face astăzi Juan Albin, mijlocașul pe care Contra l-a vrut cu orice preț la Dinamo. Nu a mai înscris un gol de mai bine de doi ani

Redactor:
Daniel Anghel
Ce face astăzi Juan Albin, mijlocașul pe care Contra l-a vrut cu orice preț la Dinamo. Nu a mai înscris un gol de mai bine de doi ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

La începutul sezonului 2017-2018, Cosmin Contra îl aducea pe Juan Albin (32 de ani) la Dinamo, cu scopul de a întări linia de mijloc a echipei pentru noul sezon, și pentru „dubla” din Europa League cu Athletic Bilbao, pierdută de clubul alb-roșu cu scorul general de 4-1.

Acesta a fost adus sub formă de împrumut de la gruparea mexicană Tiburones Rojos de Veracuz, dar a plecat de la Dinamo după doar o lună. Acum, Albin nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei. Acesta a ajuns gratis în această vară la Omonia Nikosia, dar nu a reușit să-și câștige locul în primul „11” al echipei cipriote, acumulând doar 46 de minute în acest sezon pentru noua sa echipă.

Albin nu mai prindea echipa nici la Veracuz. În ultimele șase partide ale sezonului precedent, uruguayanul nu a fost inclus nici în lotul lărgit. Acesta a marcat ultima dată în urmă cu doi ani și o lună, pe 2 octombrie 2016, într-un meci pierdut de Veracuz în fața celor de la Cruz Azul, scor 5-3.

„Acum două seri, Albin mi-a transmis printr-un mesaj că e obosit fizic și psihic. Are niște probleme familiale care îl împiedică să dea randamentul maxim. I-am zis să se ducă a doua zi la antrenament și că vom vorbi abia după antrenament.

Nu s-a dus la antrenament și atunci, din punctul meu de vedere, a fost factorul care m-a făcut să iau decizia să ne despărțim de Juan Albin. M-am întâlnit în secunda 2 cu Adi Mutu și i-am transmis decizia mea.

Niciun jucător nu stă deasupra unei echipe sau unui club. L-am înțeles pe Albin, dar indisciplina nu are loc la mine la echipă, indiferent de statutul unui jucător”, a spus Cosmin Contra în 2017 despre jucătorul care a evoluat în șase partide pentru Dinamo, fără să reușească să marcheze.

În cariera sa, Albin a mai evoluat pentru Nacional, Getafe, Espanyol și Petrolul Ploiești, iar cea mai înaltă cotă de piață, conform site-ul Transfermarkt, a atins-o în anul 2009, pe vremea când evolua la Espanyol Barcelona. Actuala sa înțelegere cu Omonia Nicosia expiră în vara anului 2019.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…