Call of Cthulhu Review: teroarea cosmică, în versiune de buget

La începutul lunii octombrie am avut ocazia să aruncăm o privire asupra primelor patru capitole din noul Call of Cthulhu, impresiile noastre detaliate fiind regrupate în acest preview, pe care va recomandam călduros să-l parcurgeți înainte de a continua cu următorul review.

Pe scurt, pentru cei care nu au răbdarea necesară să citească două articole în locul unuia singur, noul joc Call of Cthulhu de la publisher-ul Focus Home Interactive și studioul Cyanide nu este tocmai un survival horror tradițional, producătorii abordând mai degrabă o rețetă adventure, pigmentată cu elemente de role playing împrumutate din pen and paper RPG-ul pe a cărui licență oficială se bazează. Și când spunem adventure, nu ne referim la jocurile moderne ce-și atribuie această titulatură, ci la aventurile old school point and click, de care noul Call of Cthulhu este mult mai apropiat „sufletește”.

Așadar, uitați de schimburile de focuri furibunde, de așa-numitele „scare jumps” (sperieturi de moment, să le zicem), de secvențe de acțiune ce te țin cu sufletul la gură sau de alte astfel de momente caracteristice horror-urilor contemporane. Call of Cthulhu este, din acest punct de vedere (și nu numai), extrem de fidel scrierilor lui H.P. Lovecraft, avansând într-un mod oarecum greoi pentru cei obișnuiți doar cu jocurile din ziua de azi, accentul fiind pus pe explorarea mediului înconjurător, găsirea de obiecte cu ajutorul cărora pot fi rezolvate anumite puzzle-uri și dialogurile extinse cu celalalte personaje.

Și pentru că tot am ajuns la capitolele personaje și poveste, în timp ce precedentul Call of Cthulhu: Dark Corners of The Earth își trăgea inspirația din nuvela The Shadow over Innsmouth, noul joc al celor de la Cyanide poate fi considerat un tribut adus unei selecții mult mai largi a operelor lui Lovecraft, precum și a întregii mitologii Cthulhu ce a rezultat din acestea. Dovada în acest sens stau elemente relativ minore, precum denumirile alese de producători pentru trofeele/achievement-urile din joc (ce reproduc titlurile nuvelelor lui Lovecraft), dar și abordarea narativă a jocului, per ansamblu.

V-am povestit în preview-ul nostru despre povestea jocului, detectivul Edward Pierce călătorind pe misterioasa insulă Darkwater pentru a dezlega misterul decesului unei pictorițe, ce, alături de familia sa, a pierit într-un incendiu controversat. O introducere specifică pentru un astfel de joc, am putea spune. Situația se va complica însă pe parcurs, cu numeroase personaje ce-și vor face apariția în ecuație, cu mai multe fire ale poveștii, ce aparent merg în direcții total diferite, stârnind o oarecare senzație copleșitoare, de a fi asaltat mintal din mai multe direcții, foarte asemănătoare cu modul în care își depăna Lovecraft povestirile. Din acest punct de vedere, actualul Call of Cthulhu este de departe jocul ce se aseamănă cel mai mult cu sentimentul oferit de parcurgerea unei nuvele a lui H.P. Lovecraft, o lectură apăsătoare, deloc facilă pentru cei cu o capacitate de concentrare mai redusă.

Și, deși are la bază mecanicile clasice de explorare și dialog caracteristice genului adventure, gameplay-ul din Call of Cthulhu încearcă, la rândul său, să împrumute un pic din varietatea poveștii. Cu alte cuvinte, odată depășit pragul primelor capitole (despre care am vorbit în preview), orizonturile jocului se mai lărgesc, producătorii implementând și secvențe de stealth, urmăriri în stilul a ce întâlneam în titluri precum Outlast sau SOMA, ba chiar și un nivel ce se desfășoară mai degrabă în stilul unui shooter tradițional. Nu vă închipuiți însă că aceste elemente au cine știe ce „adâncime”, fiind introduse mai mult pentru a varia, cât de cât, formula jocului. Avem de-a face cu o abordare oarecum similară cu confruntările 1 vs. 1 din Indiana Jones and The Fate of Atlantis (pentru cine își mai amintește această veritabilă bijuterie de la Lucas Arts): simpliste, care confereau însă un strop de varietate fără a transforma jocul dintr-un adventure într-unul de acțiune.

O doză de originalitate vine din implementarea atributelor personajului principal, caracteristice unui joc RPG, precum abilitatea conversațională, forța fizică, priceperea în domeniul psihologiei, al misticismului sau al cunoștințelor medicale. Pe lângă configurarea inițială a acestor însușiri, pe parcursul jocului, în momentele-cheie, Pierce va fi răsplătit cu noi CP (character points) ce pot fi folosite pentru a le upgrada. În funcție de modul în care alegeți să investiți aceste CP, dialogurile pot varia, ba chiar și posibilitățile de a rezolva anumite puzzle-uri, nu doar o dată jocul oferind mai multe variante pentru a progresa. Mai mult, toate aceste decizii se vor face simțite la sfârșitul jocului, existând cel puțin patru finaluri diferite pentru aventura lui Pierce (dacă ar fi să ne luăm doar după trofeele jocului).

Totuși, când tragi linie și faci socoteala finală, noul Call of Cthulhu parcă nu reușește, cel puțin ca gameplay și intensitate, să-ți ridice nivelul de adrenalină la cotele la care alte jocuri horror o fac. Abordarea mai temperată, tipică genului adventure, și referințele parcă nesfărșite la operele lui Lovecraft nu sunt lucruri rele deloc, însă, după finalizarea poveștii (ce poate fi lejer parcursă în aproximativ 10 ore), parcă nu rămâi cu o amintire care să dăinuiască peste ani, cum a fost scena urmăririi din hotel din mai vechiul Dark Corners of The Earth.

Din acest punct de vedere, nu ajută nici realizarea tehnică a jocului, fiind evident faptul că noul Call of Cthulhu a fost conceput cu un buget redus: modelele personajelor nu arată deloc grozav, fiind oarecum depășite chiar și în comparație cu ce întâlneam în jocurile pentru PS3 și Xbox 360, nici vorba de motion capture pentru animații, iar lip sync-ul este unul dintre cele mai slabe pe care le-am întâlnit în ultimii ani. Păcat, pentru că toate acestea sunt elemente care taie din sentimentul de „imersiune în terorile cosmice” pe care producătorii și l-au propus inițial. Situația este salvată într-o oarecare măsură de direcția artistică a jocului, puternicile și omniprezentele nuanțe de verde conferindu-i noului Call of Cthulhu acel look specific, cum nu se poate mai potrivit pentru a evidenția o atmosferă apăsătoare.

Lucrurile stau mai bine când vine vorba de vocile personajelor, dacă puteți trece peste gesticulările de cele mai multe ori ridicole ale acestora (cauzate, la rândul lor, de animațiile de foarte slabă calitate). În rolul lui Edward Pierce cei mai atenți dintre voi îl vor putea recunoaște pe Anthony Howell, actorul ce și-a împrumutat vocea și eroului principal din Vampyr, alt joc de nivel mediu publicat de același publisher: Focus Home Interactive. Și, deși Howell și colegii săi fac o treabă decentă, ar fi loc de îmbunătățiri și în acest departament al jocului. După cum spuneam, din păcate, limitările de buget ale acestui titlu sunt mai mult decât evidente…

Măcar nu ne putem plânge de probleme de performanță: atât versiunea de preview (pe care am avut ocazia să o încercăm pe PC), cât și ediția finală oferită pentru review (pe care am parcurs-o pe PlayStation 4 Pro) au rulat fluent, ritmul temperat al jocului neimpunând nevoia de framerate-uri astronomice pentru a-l putea percepe așa cum au intenționat producătorii.

La final, la modul general, îndrăznim să vă recomandăm să așteptați o reducere de preț înainte de a vă arunca în deslușirea misterelor insulei Darkwater. Pe de altă parte, dacă sunteți un fan înrăit al literaturii horror, cam niciun alt titlu nu reușește să transpună povestirile lui H.P. Lovecraft la fel de bine într-un joc precum o face noul Call of Cthulhu. În acest caz, puteți adăuga lejer un punct în plus notei de mai jos și să puneți jocul celor de la Cyanide pe lista de priorități pentru acest sfârșit de an.