Leicester a confirmat că patronul clubului a murit! S-au făcut publice și numele celorlalte patru victime

Leicester a confirmat că patronul clubului a murit! S-au făcut publice și numele celorlalte patru victime
  • Publicat:
  • Actualizat:

Leicester City a confirmat decesul patronului clubului, Vichai Srivaddhanaprabha (60 de ani). În accidentul aviatic au decedat cinci persoane, iar poliția a anunțat numele tuturor. Drama s-a produs sâmbătă seară, când elicopterul s-a ridicat chiar de pe terenul stadionului King Power, după meciul Leicester – West Ham United, scor 1-1. Aeronava s-a prăbușit la scurt timp după decolare, într-o parcare aflată la 200 de metri de arenă și a luat foc.

„Cinci persoane se aflau la bordul elicopterului când s-a întâmplat incidentul. Cum formalitățile de identificare nu s-au făcut, se crede că acestea sunt președintele Leicester City Football Club, Vichai Srivaddhanaprabha, doi membri ai stafului său, Nursara Suknamai și Kaveporn Punpare, pilotul Eric Swaffer, precum și pasagerul Izabela Roza Lechowicz”, a precizat poliția.

„Cu cel mai adânc regret și cu inima sfâșiată confirmăm că președintele nostru, Vichai Srivaddhanaprabha, se află printre cei care și-au pierdut viața în mod tragic, sâmbătă seară, când elicopterul care îl transporta pe el și pe alte patru persoane s-a prăbușit lângă King Power Stadium. Niciuna dintre cele cinci persoane aflate la bord nu a supraviețuit„, se arată și în comunicatul clubului englez.

Astfel, jocul de marți din Cupa Ligii pe care Leicester trebuia să-l joace cu Southampton a fost amânat.

Vichai Srivaddhanaprabha era patronul lui Leicester City din 2010. Era al cincilea cel mai bogat om din Thailanda, cu o avere de 4.9 miliarde de dolari. Leicester a devenit campioană în sezonul 2015-16, când a câștigat primul și singurul titlu de campioană din istoria clubului, iar după această realizare Vichai Srivaddhanaprabha le-a oferit jucătorilor câte un automobil BMW i8s, fiecare în valoare de 100.000 de lire sterline.

El deținea și clubul Oud-Heverlee Leuven, din liga a doua belgiană.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele