Dembele a reușit să se pună rău cu toată lumea la Barcelona! Valverde și liderii vestiarului, supărați pe francezul de peste 100 de milioane de euro

Redactor:
Andrei Pal
Dembele a reușit să se pună rău cu toată lumea la Barcelona! Valverde și liderii vestiarului, supărați pe francezul de peste 100 de milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ousmane Dembele (21 de ani) începuse bine sezonul la Barcelona, cu goluri și prestații bune, însă l-a supărat pe Ernesto Valverde și pe liderii vestiarului și, scrie presa din Catalonia, nu va mai prinde prea curând echipa. Sport.es scrie despre motivul pentru care staff-ul și o parte din jucătorii catalani s-au supărat pe francezul cumpărat în vara lui 2017 de la Borussia Dortmund.

Francezul, campion mondial în Rusia, a reușit să-l supere pe Ernesto Valverde pentru că la meciul cu FC Sevilla (4-2), pe care l-a început ca rezervă, Dembele a fost trimis la încălzire ca să intre în locul lui Messi, accidentat la braț. Valverde i-a cerut să facă mișcări de încălzire, apoi să vină repede la centru pentru a intra în teren.

Când Valverde i-a făcut semn, Dembele nici măcar nu apucase să se încheie la ghete, lucru care l-a scos din minți pe antrenor. Și coechipierii lui Dembele s-au supărat, iar liderii vestiarului i-au reproșat lipsa de implicare. Ca pedepsă, Dembele a privit meciul cu Inter (2-0, în grupele Ligii) de pe banca de rezerve.

În plus, francezul nici măcar nu a fost trimis la încălzire vreo secundă, semn că Ernesto Valverde nu are nici cea mai mică intenție să se bazeze pe el. Ousmane Dembele a fost cumpărat de Barcelona de la Borussia Dortmund în vara lui 2017, pentru 105 milioane de euro plus bonusuri, care ar putea urca suma la 145 de milioane.

De la transferul pe Camp Nou, Ousmane Dembele a strâns 34 de meciuri, nouă goluri și opt pase decisive. 80 de milioane de euro este cota de piață a lui Dembele, potrivit transfermarkt.com.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…