S-a stabilit careul de ași de la Turneul Campioanelor! Cine se luptă pentru ultimul trofeu WTA al anului

S-a stabilit careul de ași de la Turneul Campioanelor! Cine se luptă pentru ultimul trofeu WTA al anului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul Campioanelor își cunoaște semifinalistele. Sloane Stephens, Karolina Pliskova, Elina Svitolina și Kiki Bertens se vor duela pentru un loc în finala ultimului turneu al anului.

Sloane Stephens (SUA; 6 WTA) a câștigat Grupa Roșie detașat. S-a impus în toate cele 3 partide, pierzând doar două seturi. Pentru că a terminat pe primul loc grupa, întâlnește o adversară, teroretic, mai accesibilă, locul 2 din Grupa Albă, Katerina Pliskova (Cehia; 5 WTA). Sportiva din Europa și-a garantat clasarea în primele 4 în ultimul duel, împotriva compatrioatei Petra Kvitova, în fața căreia s-a impus cu 6-3; 6-4.

În a doua semifinală Elina Svitolina (Ucraina; 7 WTA) este favorită certă. A demonstrat calitate și pare, la prima vedere, principala favorită la trofeu, după evoluțiile entuziasmante din Grupa Albă, bifând 3 succese din 3 partide. În calea primei finale de la Turneul Campioanelor stă olandeza Kiki Berthens (9 WTA). Aceasta din urmă a acces în penultimul act după abandonul din etapa a treia a niponei Naomi Osaka.

Semifinalele sunt programate sâmbătă.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…