Becali a spus adevărul din spatele transferului lui Alibec la Astra. Cum i l-a vândut, de fapt, lui Ioan Niculae și câți bani are de încasat: „Am o clauză în contract”

Denis Alibec (27 de ani) e dorit de turcii de la Trabzonspor, iar vestea e una bună și pentru Gigi Becali (60 de ani) care și-ar putea recupera, astfel, mai repede milionul de euro pentru care a bătut palma cu Ioan Niculae în momentul transferului la Astra.
Becali a spus adevărul din spatele transferului lui Alibec la Astra. Cum i l-a vândut, de fapt, lui Ioan Niculae și câți bani are de încasat: "Am o clauză în contract"

Denis Alibec (27 de ani) e dorit de turcii de la Trabzonspor, iar vestea e una bună și pentru Gigi Becali (60 de ani) care și-ar putea recupera, astfel, mai repede milionul de euro pentru care a bătut palma cu Ioan Niculae în momentul transferului la Astra.

Inițial, s-a crezut că Becali l-a vândut pe atacantul care crea probleme la FCSB pentru o sumă între 1,4 și 1,7 milioane de euro, dar adevărul este că FCSB nu a încasat decât un milion de euro în schimbul vârfului cumpărat cu o sumă dublă. Acum, Becali care nu a primit încă banii de la Ioan Niculae, așteaptă ca patronul Astrei să-l vândă fie în Turcia, fie la echipa lui Marius Șumudică, pentru a-și recupera banii promiși în momentul tranzacției: „Dacă e adevărat că Denis are oferte, e foarte bine pentru că am o clauză în contract. Când încasează banii, trebuie să-mi dea și mie milionul. Banii trebuie să mi-i dea într-un an, dar, dacă îl vând înainte, o să-mi dea banii înainte și eu asta vreau, să-mi dea banii”, a spus Becali, joi dimineață, la Pro X.

Discuțiile decisive pentru transferul lui Alibec se vor purta săptămânile următoare, emisarii lui Trabson urmând să fie prezenți la meciul Astra – FCSB, de pe 4 noiembrie, pentru a-l urmări la lucru pe atacant. În paralel, Marius Șumudică vrea să-l aducă la Al Shabab, dar are nevoie de goluri și prestații solide ale atacantului în următoarele două luni pentru a-i convinge pe șeici că vârful merită să fie cumpărat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]