Haos la metroul din Roma, chiar înaintea meciului cu ȚSKA Moscova. VIDEO | O scară rulantă s-a prăbușit și a provocat victime

Cel puțin 20 de persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, după prăbușirea unei scări rulante la metroul din Roma, afirmă surse din cadrul echipelor de intervenție citate de presa italiană.
Haos la metroul din Roma, chiar înaintea meciului cu ȚSKA Moscova. VIDEO | O scară rulantă s-a prăbușit și a provocat victime

Cel puțin 20 de persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, după prăbușirea unei scări rulante la metroul din Roma, afirmă surse din cadrul echipelor de intervenție citate de presa italiană.

Accidentul a avut loc marți seară în Stația de metrou „Repubblica” din Roma, cu puțin timp înaintea partidei dintre AS Roma și ȚSKA Moscova, din grupele Ligii Campionilor la fotbal. când partea inferioară a unei scări rulante pe care erau zeci de persoane a cedat, astfel că scara s-a prăbușit.

Printre persoanele rănite se numără suporteri ai clubului de fotbal ȚSKA Moscova care intenționau să ajungă la meciul de pe „Stadio Olimpico”.

În urma accidentului, stația de metrou a fost închisă, iar trenurile circulă fără a opri în această stație.

Sute de membri ai echipajelor de urgență au fost trimiși la locul accidentului, iar autoritățile încearcă să afle cauzele care au condus la prăbușirea scării rulante.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro