Ilie Balaci a confirmat. Răzvan Toma, după moartea unui fotbalist genial: „Nodul gordian fusese tăiat, așa încât trofeele începuseră să învețe și acest nou drum”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

De obicei, când ne referim la un fotbalist din trecut nu lipsește și aprecierea de genul „ar fi putut ajunge mai sus”. La Ilie Balaci este valabilă parțial, ajutată de vreo doi de „dacă”.

Primul, dacă situația politică în care a trăit ca jucător ar fi fost una democratică, pentru că atunci i s-ar fi permis să se transfere în strănătate, și astfel era foarte posibil ar fi ajuns la o echipă de anvergură internațională. Al doilea, dacă nu ar fi avut parte de acea accidentare la un banal meci de campionat de la Baia Mare, la 21.02.1984, care s-a lăsat cu o ruptură a ligamentelor, numărul de ani ai carierei ar fi fost mai generos. Cu acești doi de „dacă” înfăptuiți, atunci i s-ar fi mărit cu siguranță atât cifrele carierei, cât și gloria. Pentru că după acel eveniment nefast, cariera sa de fotbalist a luat-o la vale, neavând parte de genul acela de poveste fericită, nu rar întâlnită în rândul sportivilor de performanță, în care o accidentare fie ea și gravă este în cele din urmă învinsă, iar cel în cauză iese întărit din acea provocare a vieții reușind ulterior viitoare performanțe considerate a fi, de toată lumea prin prisma suferinței anterioare, mult mai valoroase. Nu. Lui totul i s-a îngustat odată cu trecerea zilelor, chiar dacă a mai putut ajunge pe dreptunghiul verde. Cântecul de lebădă își începuse cu primele acorduri, și până la final a mai fost cel mult un scurt refren.

Gloria însă și așa i-a rămas mare, chiar eternă. Căci nu e de colo să ajungi un etalon, atunci când se vorbește despre cei mai mari fotbaliști ai României să se pronunțe imediat numele tău pe lângă cele ale lui Hagi și Dobrin. De fapt, așa cum scriam mai sus, această glorie i-a rămas eternă, luându-l în primire încă de la debutul său în fotbalul mare, apoi i-a stat în preajmă și după ce și-a pus ghetele în cui, și va continua să fie lângă el și acum după ce a închis ochii.

Presa l-a evocat laudativ de la primele sale atingeri ale mingii, fiind un copil precoce al fotbalului, neavând nici 17 ani când a debutat într-un meci de seniori. Tehnică, viziune, șut, dribling, pasă erau doar câteva din elementele bogatul său arsenal fotbalistic cu care l-a dotat Dumnezeu. Iar el, prin ceea ce a realizat în sportul-rege, a amortizat toți acești talanți. Ca fotbalist se poate spune că s-a născut odată cu performanța pentru fotbalul craiovean. Până la apariția sa, vitrina Universității era goală, iar oltenii se puteau lăuda doar cu izbânzi mai degrabă platonice și nici acelea prea multe: un loc 3 în 1966/67 și acel dureros loc 2 la egalitate de puncte cu locul 1 din 1972/73. Însă chiar în ediția următoare, 1973/74, cea a debutului lui Balaci, a însemnat și primul titlu al Universității. Nodul gordian fusese tăiat, așa încât trofeele începuseră să învețe și acest nou drum, cel înspre Bănie.

Moldovenii grobieni! Galeria Oțelului Galați, scandare morbidă împotriva lui Dinamo în ziua morții lui Constantin Covaciu

22:46

Dinamo a oficializat transferul fotbalistului macedonean care a eliminat-o pe FCSB din Europa

22:39

Prematur s-a lansat în cariera de fotbalist, tot prematur a trebuit s-o părăsească, la doar 31 de ani. Și la el, ca în cazul multor altor jucători, mutarea cea mai la îndemână după eplilog a fost cea spre antrenorat. În asemenea cazuri, pentru unul obișnuit ca fotbalist să fie sus, începuturile ca antrenor, în care inițial este un neînsemnat, pot fi un șoc. Ilie Balaci l-a trăit în primele sale experiențe, tot în Oltenia însă în Divizia B, mai întâi la Pandurii, apoi la Drobeta, unde a fost departe de a fi calificat drept un antrenor promițător. Acolo a constatat că prea puțin l-a mai ajutat acel bogat arsenal din perioada când „mângâia” mingea pe gazon și ridica tribunele în picioare.

Cel de Sus însă l-a ajutat să se replieze repede, oferindu-i o alternativă pe cât de neașteptată, pe atât de benefică. Prin intermediul reputatului tehnician Angelo Niculescu a făcut joncțiunea cu fotbalul arab, mai întâi cel african, mai performant pe teren decât în conturi, pentru a se muta apoi în cel asiatic, în care situația s-a inversat. Găsind repede un modus vivendi într-o cultură dificilă și mult diferită de cea cu care era el obișnuit, în care nu mulți venetici se descurcă, și-a apropiat trofee și prin ele faimă, simpatie și încredere printre microbiștii lui Allah.

În afară de momentele când îl mai apuca dorul de casă ca și cele în care gradele superioare ale termometrului scăpau de sub control, țările arabe au constituit pentru Ilie Balaci o a doua casă în care s-a simțit foarte bine și la care a avut oricând uși deschise.