„Aș lucra cu Borcea acolo. Pentru el aș veni”. Fostul fotbalist și oficial al „câinilor” gata să se alăture proiectului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mutu este în prezent sub contract cu echipa a doua a clubului Al-Wahda. Fostul decar al echipei națioanale își încearcă veleitățile de antrenor departe de România, dar mărturisește că s-ar întoarce acasă pentru echipa lui de suflet, Dinamo, împreună cu Cristi Borcea.

Dinamo nu a mai câștigat de 5 etape în Liga 1 Betano, iar acest lucru a dus echipa în subsolul clasamentului, pe locul 12. Adrian Mutu, fost fotbalist și oficial al bucureștenilor, a vorbit despre momentele grele cu care se confruntă clubul.

Am urmărit ce se întâmplă în țară. Din păcate, Dinamo a ajuns într-o zonă periculoasă. Nu cred că a mai fost atât de jos în istoria clubului. Locul 12 nu este ceea ce merită Dinamo. Pe de altă parte, cred că lotul este peste locul din clasament. Nu e vorba doar de valoarea jucătorilor, cred că este, mai degrabă, un blocaj psihic! Claudiu Niculescu are nevoie de timp„, a declarat Adrian Mutu pentru Fanatik.

Deși a plecat din România de mai puțin de 3 luni, Mutu nu exclude o revenire în țară, la Dinamo, dacă fostul acționar al clubului, Cristi Borcea, se întoarce: „Da, aș lucra cu Cristi Borcea la Dinamo! Pentru el aș veni cu cel mai mare drag!„.

Mutu a semnat cu Al-Wahda în iulie 2018 și, potrivit Transfermarkt, contractul său se întinde până la finele anului 2019. Înainte să ajungă în Emiratele Arabe Unite, Mutu a antrenat FC Voluntari, pe care a salvat-o de la retrogradare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…