FC Botoșani – Dinamo, meciul dezamăgirilor din acest nou sezon. Enache: „Avem ceva de demonstrat, avem răni, avem orgolii”

FC Botoșani - Dinamo, meciul dezamăgirilor din acest nou sezon. Enache:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Botoșani și Dinamo se vor întâlni luni seară, de la ora 21:00, în ultimul meci al etapei a 11-a a Ligii 1 Betano. Va fi un joc între echipele aflate pe locurile 12, respectiv 10 în clasamentul primei ligi, o partidă între două formații de la care se aștepta mult mai mult în acest sezon.

În primele zece etape, FC Botoșani a obținut o singură victorie, a remizat de șase ori și a pierdut de trei ori, în timp ce Dinamo are trei victorii, două egaluri și cinci înfrângeri. Ambele au marcat câte 12 goluri până acum, însă moldovenii stau puțin mai bine la goluri primite, 14 față de 17.

Costel Enache, antrenorul principal botoșănenilor, se așteaptă la un meci echilibrat și susține că nu există o favorită, chiar dacă echipa sa joacă pe teren propriu. „Suntem două echipe care nu trecem printr-o perioadă foarte bună, avem ceva de demonstrat, avem răni, avem orgolii rănite. E clar că lupta asta va fi foarte echilibrată și cu mult mai multe argumente decât punctele puse în joc. Mi-aș dori să fie un meci de luptă pentru că e condiția de bază cu care putem câștiga.

Nu cred că e momentul să facem economie de energie. Trebuie să fim implicați, toți cei din club. E o situația delicată și e nevoie de energia fiecăruia dintre noi. În ultima perioadă ați observat un echilibru foarte mare în campionatul nostru. Este imposibil să spui cine va câștiga un joc. Echipele sunt destul de echilibrate.

Sper ca noi să fim bucuroși. Sunt jocuri destul de intense. Ca raport de joc nu suntem departe de campionatul Belgiei. Acolo sunt trei echipe foarte bune care ridică cotă. Poate nu suntem foarte spectaculoși dar nici nu consider campionatul României foarte slab”, a spus Costel Enache.

„Niculescu nu a putut face mari modificări”

De aproape două săptămâni, Dinamo are un nou antrenor. Este vorba de Claudiu Niculescu, fostul antrenor de la FC Voluntari. Cu Niculescu pe bancă, „câinii” s-au calificat în optimile Cupei României și au remizat cu Sepsi în campionat.

„Nu a putut face mari modificări. În trei-patru antrenamente nu poți să modifici un model de joc. Cred că merge pe o oarecare continuitate. Sunt ceva schimbări, multe la faze fixe, o abordare mai pragmatică. Ne așteptăm să fie ceva surprize în timpul meciului. Ar putea schimba sistemul de joc. Să joace cu doi atacanți. Ar putea fi o mare problemă pentru noi, abordarea ar trebui să fie diferită. Nu asta trebuie să fie grija noastră ci modul nostru de organizare, de implicare, atitudinea, dorința, responsabilitatea. Indiferent ce pregătește adversarul, putem echilibra și trece peste”, a precizat Costel Enache despre schimbările de la Dinamo, antrenorul mizând la acest joc și pe sprijinul publicului: „Mare lucru nu avem în plus față de ei. Putem avea publicul, dorința de revanșă, jocurile bune de acasă din ultimul an. Ar trebui să ne dea încredere și o abordare mai de luptă”.

Patru absențe în tabăra lui Enache

Albanezul Enriko Papa va fi suspendat pentru meciul de luni. De asemenea, Soiledis, Pițian și Fulop sunt în continuare accidentați, iar Fabbrini este incert.

„Avem în continuare probleme medicale. Fabbrini are o lovitură într-o zonă destul de dureroasă. Un hematom destul de mare. Face antrenament individualizat. Ieri s-a mișcat cu noi, mai cu protecție dar important că a făcut antrenament cu echipa. Soiledis e în continuare în tratament, terapie, până la sfârșitul săptămânii. Prinde numai bine vacanța”, a mai spus Costel Enache.

Chitoșcă: „Jocul lui Dinamo suferă și putem profita de acest lucru”

Mijlocașul Sebastian Chitoșcă crede că Dinamo încă n-a trecut peste probleme și vrea ca FC Botoșani să probite de ele.

„Sper să facem un joc bun ca echipă și să câștigăm. Chiar dacă jocul lui Dinamo suferă și putem profita de acest lucru, ideea este să avem încredere în noi, să muncim și după 90 de minute să luăm cele trei puncte. Publicul să fie alături de noi. Dacă 3000-4000 de oameni sunt alături de tine poți da mai mult în anumite momente când esti lipsit de forță. Te motivează, te ambiționează și cu siguranță alături de ei sperăm să facem jocuri bune”, a spus Chitoșcă.

Golofca: „Anul trecut marcam din jumătate de ocazie. Vreau să revin la forma de anul trecut”

Cătălin Golofca a surprins de startul slab de campionat al Botoșaniului și a vorbit inclusiv de forma sa sportivă, una nu la fel de bună ca în perioada în care a atras atenția și i-a făcut pe cei de la FCSB să-l achiziționeze.

„Dinamo și Botoșani sunt două echipe bune. Am făcut meciuri bune, dar, din păcate, nu am reușit să scoatem mai mult de un punct, avem nevoie de victorii și trebuie să câștigăm acest meci. Muncesc foarte mult, mă pregătesc foarte bine și sper să marchez. Anul trecut marcam din jumătate de ocazie. Vreau să revin la forma de anul trecut, de asta mă pregătesc. E adevărat că ne-am pierdut din agresivitate, dar nu-i poți cere lui Ongenda sau lui Fabbrini să facă faza defensivă excelent. Ei pe atac sunt letali, jucători foarte buni, chiar am rămas impresionat de ei, două transferuri foarte bune pentru FC Botoșani. De când sunt eu aici nu am început așa prost campionatul, dar suntem încrezători, muncim mult și cu o victorie acum se vor schimba lucrurile”, a comentat Golofca înaintea meciului cu Dinamo.

Partida dintre FC Botoșani și Dinamo se va juca luni seară, de la ora 21.00, pe stadionul Municipal. Prețul biletelor este 30 lei la tribună și 15 lei la peluză.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare