INTERVIU | A jucat pentru FCSB cu Unirea Alba Iulia, iar acum a stat față în față cu peluza Stelei: „Mi-a fost dor de suporteri, mă bucur că i-am reîntâlnit!”

INTERVIU | A jucat pentru FCSB cu Unirea Alba Iulia, iar acum a stat față în față cu peluza Stelei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima etapă din Liga Elitelor Under 19 a adus față în față două echipe între care există o rivalitate nouă. În Ghencea, pe terenul 5 din Complexul Sportiv, Steaua București a debutat în competiție în fața echipei similare a FCSB-ului. Aceștia din urmă au câștigat cu 4-1 după o partidă în care au avut un om în plus încă din minutul 23. 

La oaspeți au jucat din primul minut și doi fotbaliști – Botezatu și Toma – care au disputat, în urmă cu doar două zile, un meci în tricoul primei echipe a FCSB-ului, deplasarea din Cupa României cu Unirea Alba Iulia. Daniel Toma, în vârstă de 18 ani, a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren și astăzi, în partida din Ghencea, și a discutat cu reporterii ProSport la finalul partidei.

Daniel, 4-1 e scor final de meci ușor. Cum a fost, de fapt?
A fost un meci dificil, dar consider că ne-am făcut datoria și că victoria este pe deplin meritată. Prima repriză a fost mai echilibrată, până la urmă a fost prima noastră repriză în acest campionat, am vrut să ne acomodăm un pic cu jocul. Dar apoi ne-am dat drumul la joc și a fost bine.

Răzvan Milea, decarul Stelei, a spus după meci că nu ați fost chiar de speriat.
Eh, nu știu ce să zic. Cât timp noi am învins nu îmi pasă ce spune adversarul. Mă bucur că am câștigat și sper să continuăm pe aceeași linie.

Au fost suporteri ai Stelei în tribună, a fost o atmosferă mai aprinsă. Voiam să știu cum s-a simțit din teren, mai ales că ați fost adversarii lor, ați fost fluierați.
Mă bucur că au venit, ne este dor de ei. Nu mă interesează care este adevărata Steaua, eu vreau doar să joc fotbal și să mă bucur atunci când reîntâlnesc acești suporteri.

Ai debutat de curând și la echipa mare, la meciul cu Unirea Alba Iulia. A fost cu emoții?
A fost un vis devenit realitate, aștept asta de când eram mic. Sunt un jucător muncitor, ambițios și sper să arăt că merit acolo. Emoții nu am avut, mă antrenez zi de zi cu ei, le cunosc calitățile, a fost doar bucurie că am apucat să intru, să debutez.

Dincolo de ce ți s-a spus, dincolo de ceea ce ai citit despre debutul tau. Cum ți-ai analiza tu prima apariție în tricoul echipei lui Dică?
Am jucat destul de simplu, fiind primul meci. Am vrut să nu greșesc pase, să dau siguranță echipei. Cam atât, mi-am făcut datoria pentru echipă. 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri