FC Rapid: Sunt discuții ca Primăria Sectorului 1 să preia 30% din acțiunile clubului. Cine negociază să-i facă pe bucureșteni acționari la „noul Rapid” și ce spun consilierii locali despre inițiativă

Redactor:
Matei Udrea
FC Rapid: Sunt discuții ca Primăria Sectorului 1 să preia 30% din acțiunile clubului. Cine negociază să-i facă pe bucureșteni acționari la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reprezentanții FC Rapid 1923 au anunțat oficial, pe site-ul clubului, că există „discuții” cu Primăria Sectorului 1 pentru ca această instituție publică să devină acționar la club, cu 30%.

Vestea este surprinzătoare și vine în contradicție cu anunțul făcut la DigiSport, acum doar câteva zile, de Victor Angelescu, persoană prezentată drept acționar minoritar, cu 40% din acțiunile clubului. Tânărul de 34 de ani a spus că avocatul Andrei Nicolescu, cel care conduce clubul, alături de Ovidiu Burcă, în numele primarului Dan Tudorache, de la Sectorul 1, poartă niște discuții cu mai mulți oameni de afaceri, care ar fi interesați și ei să devină acționari.

Pe 20 septembrie, așadar cu numai o săptămână în urmă, clubul anunța oficial că se poartă negocieri cu Primăria Sectorului 1 pentru aproape o treime din acțiuni. „La momentul actual componența acționariatului este următoarea: 40% acțiuni – Victor Angelescu, 30% acțiuni – Academia Rapid, 30% acțiuni – Ovidiu Burcă. Academia Rapid este cea care reprezintă centrul de copii și juniori ai Rapidului. Pentru cele 30% din acțiuni deținute de către Ovidiu Burcă sunt discuții în scopul de a fi preluate de către Primăria Sectorului 1″, suna răspunsul reprezentanților FC Rapid la chiar prima întrebare, Dacă Angelescu deține 40% din acțiunile clubului, cine deține restul de 60%?”.


Site-ul FC Rapid a anunțat oficial că Primăria Sectorului 1negociază să preia 30% din acțiunile clubului. Aici puteți citi întregul text

ProSport a încercat să afle dacă aleșii locali ai Sectorului 1 știu că există cineva care negociază, în numele lor, ca unitatea administrativă să devină acționar minoritar la FC Rapid. Răspunsul este negativ. „Am participat la toate ședințele de Consiliu Local și vă garantez că nu a existat în acest for niciodată nicio discuție sau propunere ca Primăria să preia acțiuni la vreun club de fotbal. Se poate verifica, de altfel, pe site acest lucru, acolo unde sunt toate încheierile de ședință”, a afirmat, pentru ProSport, Oliver Păiuși, consilier local din partea USR la Sectorul 1. „Mai mult decât atât, vă spun că ar fi ilegal ca primarul, sau oricine altcineva, să angajeze Primăria în așa ceva fără acordul Consiliului Local”, a adăugat consilierul local.

Pe parcursul ultimului an, primarul Daniel Tudorache, de la PSD, a încercat de mai multe ori să conecteze „noul Rapid” (condus de facto de Andrei Nicolescu, avocat și partener al lui Sebastian Ghiță) la bugetul public. 
Nici aici declarațiile și faptele nu se potrivesc. Potrivit mai multor consilieri locali cu care a stat de vorbă ProSport, primarul Tudorache ar fi promis, anul trecut, că nu va finanța „noul Rapid” din bani publici. Pe de altă parte, el a încercat acest lucru, introducând chiar pe ordinea de zi a ședințelor subiectul, pentru a renunța la el după presiunea consilierilor locali.
Tentativele au eșuat, de fiecare dată, pentru că în Consiliul Local s-au opus reprezentanții USR și PNL.


Avocatul Andrei Nicolescu apare în „Panama Papers”, iar jurnaliștii de la site-ul de investigații Rise Project dezvăluie că este partener cu Sebi Ghiță într-un off-shore din Cipru (detalii AICI). Acum, juristul se ocupă de „renașterea Rapidului”

Asta, până acum câteva săptămâni, când s-a recurs la o altă strategie care, pe moment, a dat roade. Consilierii au fost convinși să facă acea cerere către Consiliul Municipal, să permită asocierea Primăriei Sectorului 1 cu o entitate, AS Regal București, rebotezată Centrul de Performanță Rapid, despre care Victor Angelescu a afirmat că a fost achiziționată de FC Rapid 1923.

Pentru ca membrii Consiliului Local Sectorul 1 să nu se prindă că e vorba tot de „noul Rapid”, cererea de asociere a fost semnată „AS Regal”, în loc de „Centrul de Performanță Rapid”. Asta, deși numele fusese schimbat oficial cu o lună înainte de depunerea cererii!

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…