Forza Horizon 4 – iată trailerul de lansare în rezoluție 4K!

Forza Horizon 4 - iată trailerul de lansare în rezoluție 4K!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Completând o zi parcă dedicată acestui tip de materiale video, Microsoft și studioul Playground Games au publicat trailer-ul final pentru Forza Horizon 4, acesta fiind realizat în întregime cu ajutorul secvențelor capturate din jocul propriu-zis, la rezoluție 4K! De altfel, Forza Horizon 4 se dovedește a fi unul dintre cele mai apreciate jocuri de curse ale anului, înregistrând o medie de 92 a notelor primite în review-urile venite din partea presei de specialitate (conform Metacritic).

Forza Horizon 4 mută acțiunea în insula Marii Britanii, astfel oferind jucătorilor o varietate foarte mare de peisaje și forme de relief. Jucătorii vor avea la dispoziție un mediu de joc de tip „shared world” (în stilul Destiny), având posibilitatea să parcurgă jocul fie solo, fie alături de prieteni. Nu în ultimul rând, o noutate importantă va fi reprezentată de introducerea anotimpurilor, ce se vor schimba dinamic și simultan pentru toți participanții la joc. Acestea pot afecta dramatic structura traseelor, în funcție de anotimp unele arii devenind accesibile, anumite drumuri și șosele fiind afectate de precipitații.

Evident, ca în mai toate titlurile seriei, și în Forza Horizon 4 vom avea la dispoziție o gamă foarte variată de mașini, peste 450 de modele de la 100 de producători urmând să fie prezente în joc. Capul de afiș va fi McLaren Senna, cel mai nou bolid al producătorului britanic. Forza Horizon 4 va beneficia și de un editor de trasee, precum și de suport pentru 60fps pe consolele Xbox One X.

Forza Horizon 4 va fi lansat pe 2 octombrie 2018, în versiuni pentru Xbox One și PC (Windows 10). Cerințele de sistem pentru versiunea de PC a jocului sunt disponibile aici. Versiunea demo gratuită pentru fi descărcată de aici.

Forza Horizon 4

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…