„Bobby, n-ai nevoie de ochi ca să joci!”. Mane, mesaj uluitor pentru Firmino înainte de victoria cu PSG

"Bobby, n-ai nevoie de ochi ca să joci!". Mane, mesaj uluitor pentru Firmino înainte de victoria cu PSG
"Bobby, n-ai nevoie de ochi ca să joci!". Mane, mesaj uluitor pentru Firmino înainte de victoria cu PSG

Roberto Firmino (26 de ani) a fost omul care a adus fericirea pe Anfield, la meciul Liverpool – PSG 3-2. Atacantul brazilian, intrat pe parcursul reprizei a doua, a marcat golul prin care care echipa lui Jurgen Klopp a câștigat partida, în minutul 90+3. Sadio Mane, colegul din atacul „cormoranilor”, a dezvăluit ce mesaj i-a transmis lui Firmino chiar înaintea meciului.

Daniel Sturridge a început și a marcat în meciul cu PSG, deși în mod normal Firmino era titular de drept. Brazilianul s-a accidentat în victoria din campionat, 2-1 cu Tottenham, și a fost incert, după ce a fost lovit cu mâna în ochi de Jan Vertonghen. În cele din urmă, acesta a putut evolua doar 20 de minute în partida contra parizienilor lui Neymar și Mbappe, fiind letal în prelungiri. Sadio Mane a dezvăluit, după meci, ce mesaj i-a transmis colegului său ca să-l încurajeze.

„I-am trimis luni un mesaj și i-am spus ‘Hey, Bobby, avem nevoie de tine’. I-am spus că nu are nevoie de ochi să poate juca. Am văzut că dă goluri fără să se uite, așa că sunt de părere că poate juca și fără ochi”, a spus Mane.

Liverpool a învins-o pe PSG printr-un gol marcat de brazilianul Roberto Firmino, în prelungirile meciului (90+2). „Cormoranii” au condus cu 2-0, după reușitele lui Daniel Sturridge (30) și James Milner (36 – penalty), însă francezii au revenit și au restabilit egalitate, grație golurilor lui Thomas Meunier (40) și Kylian Mbappe (83).

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]