Alan Wake se întoarce sub forma unui serial TV?

Alan Wake se întoarce sub forma unui serial TV?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alan Wake, deși s-a bucurat de aprecierea fanilor, nu a mai primit niciodată o continuare din partea celor de la Remedy Entertainment, publisher-ul jocului – Microsoft – nearătându-se interesat de a finanța un astfel de sequel. Totuși, există șanse destul de mari ca Alan Wake să se întoarcă, de această dată pe micile ecrane, sub forma unui serial TV.

Show-ul ar urma să fie produs de Contradiction Films în colaborare cu Remedy Entertainment, de conducerea proiectului și scenariu urmând să se ocupe Peter Calloway (Cloak & Dagger, Legion), în timp ce Sam Lake (Max Payne, Alan Wake, Quantum Break) ar ocupa rolul de producător executiv.

Conform celor de la Contradiction Films, mai multe posturi TV deja s-au arătat interesate de acest posibil show, proiectul serialului Alan Wake urmând să înceapă a fi prezentat în detaliu către rețele în cursul lunii octombrie.

Alan Wake a fost lansat inițial în 2010, în exclusivitate pentru Xbox 360. A urmat o versiune pentru PC, doi ani mai târziu. Tot în 2012, și tot pentru Xbox 360 și PC, și-a făcut apariția și Alan Wake’s American Nightmare, un titlu spin-off ce nu își propunea să continue povestea din jocul inițial.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…