EXCLUSIV | Dorin Goian, fost căpitan al naționalei, a dezvăluit cele trei plusuri ale trupei lui Contra după remiza cu Serbia! Cine e omul care nu trebuie să lipsească din primul 11: „E peste Keșeru”

Dorin Goian a analizat la ProSport LIVE prestația naționalei din meciul cu Serbia, 2-2, din Liga Națiunilor.
Bogdan Savin
EXCLUSIV | Dorin Goian, fost căpitan al naționalei, a dezvăluit cele trei plusuri ale trupei lui Contra după remiza cu Serbia! Cine e omul care nu trebuie să lipsească din primul 11: "E peste Keșeru"

Dorin Goian a analizat la ProSport LIVE prestația naționalei din meciul cu Serbia, 2-2, din Liga Națiunilor. 

„Cele trei aspecte pozitive care au rămas după acest meci sunt: Reacția echipei avută după ambele goluri primite, pentru că am fost conduși cu 1-0 și 2-1, jocul lui Țucudean, care trebuie să fie titular la națională fiindcă e peste Keșeru în momentul de față și atitudinea! Să nu uităm că punctul ăsta ne ține în calcule pentru primul loc și să nu uităm că am jucat împotriva unei echipe bune, calificată la Campionatul Mondial”, a spus la ProSport LIVE, cel care a fost al 88-lea căpitan din istoria echipei naționale, el purtând banderola în premieră într-un meci amical cu Grecia din 2011.

Omul care a început fotbalul la Suceava, s-a remarcat la roș-albaștrii, în Ghencea, și a bifat cluburi din străinătate ca Palermo sau Rangers, a explicat și faza primului gol al sârbilor, atunci când a șutat Kolarov, Tătărușanu a respins, dar fundașii Bancu, Săpunaru și Anton nu au reușit să îndepărteze balonul și Mitrovic, căzut, a trimis cu câlcâiul în poartă. „Un gol oarecum ciudat. Dacă fundașii erau mai atenți…se știa că trage foarte bine Kolarov. Mitrovic era jos, nu puteai să dai. Dar, să nu uităm rezultatul, e bun și puteam chiar să câștigăm la faza aceea cu Mitriță”, a mai spus Goian.

Goian știa cum putea fi blocat un jucător în genul lui Mitrovic, cel care a reușit o dublă în meciul cu România, 2-2: „E un jucător masiv de careu, îi place să protejeze mingea mult și având forță foarte mare te poate întoarce doar din ‘fizic’. Dacă am fi reușit să stăm la un metru de el…Nu trebuie să-i dai un punct de reper! Echipa sârbilor e una agresivă, așa sunt ei nativ. Clar că Anglia te călește, Mitrovica învățat multe acolo. Și eu greșeam și când aveam un adversar masiv stăteam în spatele lui. El mă prindea cu brațele la spate și mă întorcea…de aia spun că era mai simplu să stai la un metru de el, să nu te prindă cu brațele. Cei masivi așa fac…dacă te găsește cu brațele, se întoarce cu tine, cerșește faultul”.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania