SCM Craiova a ratat dramatic calificarea în grupele Ligii Campionilor la handbal. Învinse la un gol în meciul decisiv, oltencele vor continua aventura europeană în Cupa EHF

SCM Craiova a ratat dramatic calificarea în grupele Ligii Campionilor la handbal. Învinse la un gol în meciul decisiv, oltencele vor continua aventura europeană în Cupa EHF

Handbalistele de la SCM Craiova au fost foarte aproape de calificarea în grupele Ligii Campionilor, dar au fost trădate de inspirație, pregătire și norocul. Trupa antrenată de Bogdan Burcea a cedat la Koprivnica (Croația), în fața echipei locale, Podravka, scor 21-22 (14-12), în finala turneului de calificare pentru grupele Ligii Campionilor. SCM Craiova a avut o repriză secundă complicată, în care a găsit cu greu drumul spre poarta adversă. Poate că meciul cu Podravka a venit prea devreme în acest sezon, când pregătirea și relațiile de joc nu sunt la fel mai înalt nivel.

SCM Craiova a început bine jocul de la Koprivnica. A preluat conducerea din minutul 5 și a apăsat pe accelerație până a ajuns la 14-9, cu două minute înainte de finalul primei reprize. Cu cinci goluri avans, craiovencele și-au permis un final mai relaxat, care le-a costat pe tabelă. Podravka a înscris de trei ori, recuperând din ecartul de pe tabelă.

Deținătoarele Cupei EHF au punctat primele în repriza secundă, dar de acolo au început să găsească din ce în ce mai greu drumul spre poarta adversă. O apărare mixtă a gazdelor și propriile inexactități din atac au făcut ca tabela să se reechilibreze. Ultimele 15 minute s-au jucat cu ochii pe tabelă și cu inima în gât. Craiova a avut șansa ei la 20-20, dar nu a găsit soluții în fața porții adverse. Podravka a înscris când mai erau 15 secunde de joc, iar trupa olteană a irosit ce a mai rămas din timp pentru o infracțiune în semicercul advers.

SCM Craiova își va continua aventura europeană în Cupa EHF (turul treo preliminar), unde este ținătoarea trofeului. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania