FCSB, invitată să joace în weekend pe terenul unde a pierdut titlul în sezonul trecut

FCSB, invitată să joace în weekend pe terenul unde a pierdut titlul în sezonul trecut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poli Iași și FCSB s-ar putea întâlni într-un meci amical, la sfârșitul acestei săptămâni, posibil datorită pauzei generate de meciurile echipei naționale. Oficialii echipei moldovene i-au invitat pe cei de la FCSB în Copou, conducerea vicecampioanei urmând să dea un răspuns până în cursul serii. În cazul în care trupa lui Nicolae Dică nu va onora invitația, Poli va juca, sâmbătă, cu Zimbru Chișinău.

„La sfârșitul acestei săptămâni vrem să jucăm un amical cu o echipă puternică, de aceea ne-am gândit la FCSB. Am luat legătura cu domnul Valeriu Argăseală și i-am invitat în Copou pentru un meci amical, sâmbătă. Așteptăm răspunsul până după-amiază. În cazul în care nu vor accepta să vină la Iași, ar mai fi varianta să ne deplasăm noi la București. Dacă va pica varianta FCSB, vom juca un amical cu Zimbru Chișinău, echipă care s-a arătat dispusă să vină la Iași”, a declarat președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie.

După meciul amical de sâmbătă, jucătorii ieșeni vor primi liber până luni din partea antrenorului Flavius Stoican. Duminică, conducerea Iașiului intenționează să organizeze o excursie la Putna pentru jucători și staff.

În acest sezon, FCSB a câștigat cu 4-0 meciul de la București cu Poli Iași, cu golurile marcate de Ghonere (24, 58), Man (86) și Moruțan (90+3). În ediția trecută a Ligii 1, echipa moldoveană a învins-o la Iași pe FCSB cu 1-0 contribuind decisiv la pierderea titlului de bucureșteni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Doliu imens în PSD. A murit în prag de Înviere. Tragedia a lovit chiar azi
Doliu imens în PSD. A murit în prag de Înviere. Tragedia a lovit chiar azi
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…