CFR, la un pas să piardă un om de bază! Hoban, negocieri cu o altă echipă din Liga 1 în ultimele ore ale perioadei de mercato

CFR, la un pas să piardă un om de bază! Hoban, negocieri cu o altă echipă din Liga 1 în ultimele ore ale perioadei de mercato
  • Publicat:
  • Actualizat:

Până să-și numească un nou antrenor sau să facă modificările scontate la nivelul băncii tehnice, CFR Cluj a fost aproape să se despartă de un om determinant în sezonul trecut. Ovidiu Hoban (35 de ani) a negociat cu FC Voluntari, dar nu s-a înțeles asupra salariului și va continua în Gruia.

Om pe care Dan Petrescu l-a adus la Cluj și l-a catapultat în primul 11, de unde nu a ieșit până la finalul sezonului trecut, Hoban a avut un conflict cu antrenorul Toni Conceicao, anunță Fanatik, iar asta l-a decis să plece din Gruia. Acum, cu câteva ore înainte ca perioada de mercato să se închidă (luni, 3 septmebrie, la ora 24:00 e termenul limită), Hoban s-a așezat la masa negocierilor cu FC Voluntari, dar nu a dorit să accepte un salaru mai mic și a preferat, în cele din urmă, să rămână la Cluj, unde înasează 18.000 de euro în fiecare lună.

Mai întâi pe bancă, apoi în tribune

Anul trecut, Hoban nu a știut cum arată banca de rezerve a celor de la CFR, dar totul s-a schimbat odată cu venirea lui Toni Conceicao pe banca tehnică. Antrenorul de 52 de ani nu l-a mai considerat atât de important în angrenajul echipei, l-a trecut pe banca de rezerve, iar două episoade vorbesc de la sine. Conform sursei mai sus citate, Hoban a fost trimis de Conceicao la încălzire în timpul meciului retur cu Dudelange, dar, apoi, a fost rechemat pe bancă. Nemulțumit de comportamentul antrenorului său, a mers în vestiar, la finalul meciului, și i-a anunțat pe colegi că e gata să plece. Apoi, a fost lăsat în afara lotului pentru partida cu Viitorul, deși nu e accidentat, semn că relația sa cu Conceicao nu se poate remedia.

Doctorul Mureșan pune în aplicare ordinul patronului

Așa cum ProSport a anunțat vineri, campioana României a început curățarea lotului la ordinul lui Neluțu Varga, iar Ovidiu Hoban e primul nume important afectat de dorința patronului de la CFR Cluj. Concret, Varga e supărat că investește lunar aproximativ 700.000 de euro într-o echipă eliminată din Europa League de luxemburghezii de la Dudelange și dorește, cât mai repede, micșorarea sumei. De aceea, Iuliu Mureșan a fost înștiințat că trebuie să scape de cât mai mulți jucători cu salarii importante, iar Hoban este primul care se înscrie pe acastă listă. Și, cum perioada de mercato se închide la ora 24:00, președintele clujean va fi cel care va trebui să găsească o soluție pentru a-i convinge pe alții să accepte rezilierea contractelor și să aibă misiunea de a-și găsi, apoi, echipe din postura de jucători liberi de contract.

Cotat la 650.000 de euro, Hoban a strâns 34 de meciuri, trei goluri și trei pase decisive sub comanda lui Dan Petrescu sezonul trecut.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic. Verdictul medicilor
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic. Verdictul medicilor
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri