Acasa » Alte Sporturi » Handbal » CSM București a debutat cu victorie la Zalău în Liga Națională. Reacție neașteptată a campioanei după un time-out solicitat de Magnus Johansson în minutul 52. Rezultatele primei etape

CSM București a debutat cu victorie la Zalău în Liga Națională. Reacție neașteptată a campioanei după un time-out solicitat de Magnus Johansson în minutul 52. Rezultatele primei etape

CSM București a debutat cu o victorie în noul sezon al Ligii Naționale de handbal feminin, 26-22 pe terenul HC Zalău. Campioana României a avut însă un final care l-a nemulțumit pe antrenorul Magnus Johansson.
CSM București a debutat cu victorie la Zalău în Liga Națională. Reacție neașteptată a campioanei după un time-out solicitat de Magnus Johansson în minutul 52. Rezultatele primei etape

CSM București a debutat cu o victorie în noul sezon al Ligii Naționale de handbal feminin, 26-22 pe terenul HC Zalău. Campioana României a avut însă un final care l-a nemulțumit pe antrenorul Magnus Johansson.

După înfrângerea din Supercupa României cu SCM Rm. Vâlcea, CSM București a convins doar pe alocuri în partida de la Zalău. „Tigroaicele” n-au avut probleme să obține cele trei puncte, diferența fiind clară la un moment dat (scor 20-11, min. 39), dau au avut o evoluție cu suișuri și coborâșuri. De fiecare dată, campioana a avut probleme cu finalurile de repriză, când s-a relaxat și chiar a acceptat dominarea gazdelor, așa cum a fost cazul ultimelor 10 minute. Magnus Johansson a solicitat time-out de două ori în ultimele 8 minute, pentru a le atrage atenția elevelor sale că meciul nu s-a terminat. „Trebuie să muncim sută la sută în apărare”, le-a spus antrenorul suedez „tigroaicelor” în minutul 52, la scorul de 23-16. Mesajul lui Johansson nu a avut însă darul să le mobilizeze pe jucătoare, iar CSM București a primit nu mai puțin de 6 goluri din acel moment și până la final!

Campioana s-a impus cu 26-22, nu înainte ca antrenorul nordic să-și manifeste nemulțumirea vizavi de cum a fost tratat jocul pe final, la time-out-ul din minutul 58. Din tabăra CSM București ar putea fi evidențiată doar Mădălina Ion, care a apărat nu mai puțin de trei aruncări de la 7 metri. În schimb, la gazde, poate fi lăudată toată echipa pentru ardoarea cu care a jucat împotriva campioanei. La final, HC Zalău se poate considera mulțumită cu rezultatul.

  • HC Zalău – CSM București 22-26
  • Szollosi 4, Mihalcea 4, Constantinescu 3, Abed-Kader 2, Nica 2, Irimia 2, Panici 2, Mihart 1, Nichitean 1, Stîngă 1, / Radicevic 7, Kurtovic 5, Mehmedovic 4, Bazaliu 4, Cvijic 2, Manea 2, Neagu 1, Omoregie 1

Tot azi, la Cluj, în cadrul primei etape, Corona Brașov a învins echipa gazdă, Universitatea, cu 30-28. De remarcat că Senocico și Lazăr au marcat împreună nu mai puțin de 23 de goluri. Prima a dat recital cu 17 goluri, performanță insuficientă pentru a aduce și victoria pentru Cluj. Gloria Bistrița a învins CSM Roman cu 30-25, iar Baia Mare a revenit în prima ligă cu o victorie, 25-21 cu CSM Galați.

Alte rezultate: SCM Craiova – Dunărea Brăila 30-22, SCM Gloria Buzău – SCM Rm. Vâlcea 14-24, CSM Slatina – Măgura Cisnădie 19-22.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]