Președintele lui Dinamo anunță: „Nistor nu a semnat!” Ultimele detalii despre situația căpitanului din Ștefan cel Mare

Președintele lui Dinamo anunță:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dan Nistor, căpitanul lui Dinamo, va semna acum un nou contract cu roș-albii, după ce zilele acestea a fost intens dorit de către rivala FCSB. Pentru a-și păstra liderul, acționarul Ionuț Negoiță bagă mâna adânc în buzunar și va achita 15.000 de euro lunar mijlocașului de 30 de ani.

UPDATE: Alexandru David, președintele lui Dinamo, a anunțat că Dinamo și Nistor nu au ajuns, încă, la un numitor comun, chiar dacă astăzi a avut loc o întâlnire importantă între căpitan și conducere. Cel mai probabil, Nistor va semna noul contract la începutul săptămânii viitoare, după partida cu Universitatea Craiova: „Nu e adevărat (n. red – că a semnat). Azi am avut o întâlnire decisivă și pot spune că pretențiile lui Dan nu sunt exagerate, nu sunt peste ce poate face Dinamo pentru căpitanul ei. Discuția finală va avea loc după meciul de sâmbătă (n. red – cu Universitatea Craiova, în etapa a șaptea a Ligii 1 Betano), dar suntem pe drumul bun, foarte aproape de prelungirea contractului. Mai sunt câteva detalii mici pe care trebuie să le reglăm. Nu va avea clauză de reziliere. Nu vrem să mai repetăm situațiile de anii trecuți, cu jucătorii ajunși în ultimul an de contract.”, a declarat oficialul din Ștefan cel Mare, la Digi Sport.


„Clarificările între domnul Negoiță, Dan Nistor și agentul jucătorului sunt confidențiale. Nu facem public, fiindcă am văzut că multă lume își dă cu părerea. Să știți că la Dinamo s-au mai făcut statui pentru jucători, iar domnul Reghecampf cred că știe lucrul acesta”, a spus la ProSport LIVE, Bogdan Bălănescu, secretarul general al roș-albilor, aluzia sa fiind la antrenorul celor de la Al Wahda. Laurențiu Reghecampf îl sfătuia pe mijlocaș să dea curs ofertei de la FCSB motivând că la Dinamo nu va fi apreciat la adevărata valoare. De fapt, tehnicianul clubului din Emirate dorea ca liderul trupei lui Bratu să plece la clubul lui Becali fiindcă soția sa ar fi intermediat mutarea.

Dan Nistor avea un contract valabil până în vara lui 2020, iar noua înțelegere se întinde acum până în 2022. Întâlnirea dintre căpitanul echipei și acționarul Negoiță ar fi trebuit să aibă loc luni, dar omul de afaceri a fost nevoit să plece din țară și abia azi părțile s-au întâlnit la sediul din Vitan.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus