Reacția lui Răzvan Lucescu după ce PAOK a fost strivită de Benfica. „Nu e vorba doar de o fază!”. Cum explică antrenorul român evoluția dezastruoasă a grecilor

Reacția lui Răzvan Lucescu după ce PAOK a fost strivită de Benfica.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu a semnat prelungirea contractului cu PAOK Salonic, dar bucuria nu a fost încununată și cu o calificare în grupele Champions League. Miercuri seară, 29 august, PAOK Salonic nu a rezistat presiunii echipei Benfica și a cedat pe teren propriu cu scorul de 1-4.

Deși a fost eliminat din UCL, antrenorul Răzvan Lucescu s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi.

Nu e vorba doar de o fază, e vorba de istoria celor două echipe, una care e obișnuită să joace la acest nivel și o alta, care e pentru prima oară ajunsă într-o astfel de situație, de a juca pentru calificre.

Probabil al doilea gol primit a turnat plumb în ghetele băieților, dar chiar și la 3-1 au fost momente în care și-au dat viața. Acesta este fotbalul. Diferența o face o greșeală. Eu sunt foarte mulțumit de băieți. Am avut neșansa de a ajunge pe un traseu extrem de greu, poate și din cauza celor întâmplate anul trecut în acest campionat„, a spus Răzvan Lucescu, la Telekom Sport.

PAOK a fost susținută de 29.000 de suporteri în meciul cu Benfica. „Eu sunt obișnuit cu atmosfera de aici. Suporterii ne-au fost mereu alături„, a mai spus Lucescu Jr.

Răzvan Lucescu revine în Europa League după șapte ani. A mai jucat de trei ori în grupe, de fiecare dată cu Rapid. Startul competiției este pe 20 septembrie, dar până atunci grecii trebuie să treacă peste eșecul cu Benfica.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗