Mihai Roman: „Eram liniștit, aproape de casă, i-am spus că nu pot ajuta Steaua la vârsta mea”. Cum l-a scos Becali pe fostul rapidist din „zona de confort”, la 33 de ani: „Până la urmă, am acceptat”

La 33 de ani, Mihai Roman nu se mai aștepta să prindă un transfer la un club mare din România. Sâmbătă dimineață, fostul rapidist a dezvăluit ce i-a spus lui Gigi Becali în momentul în care a aflat de interesul FCSB, dar și cum a fost convins de finanțatorul vicecampioanei României.
Mihai Roman: "Eram liniștit, aproape de casă, i-am spus că nu pot ajuta Steaua la vârsta mea". Cum l-a scos Becali pe fostul rapidist din "zona de confort", la 33 de ani: "Până la urmă, am acceptat"

La 33 de ani, Mihai Roman nu se mai aștepta să prindă un transfer la un club mare din România. Sâmbătă dimineață, fostul rapidist a dezvăluit ce i-a spus lui Gigi Becali în momentul în care a aflat de interesul FCSB, dar și cum a fost convins de finanțatorul vicecampioanei României.

După ce a „explodat” târziu, a impresionat la Rapid și aventura la Toulouse i-a fost marcată de două accidentări grave, Roman a ales să stea aproape de familie și să joace la FC Botoșani. Planurile sale erau să continue la echipa lui Valeriu Iftime, însă Becali a făcut tot posibilul pentru a-l aduce la FCSB. Și nu i-a fost chiar ușor să-l convingă pe experimentatul mijlocaș dreapta, pentru că suceveanul era gata să rămână în Moldova: „Nu mă așteptam, eram destul de liniștit la Botoșani, aproape de casă, dar insistențele lui Gigi Becali au făcut ca eu să accept. Eu i-am spus că mă simt bine la Botoșani, i-am spus că nu cred că pot ajuta Steaua la vârsta mea, dar dumnealui a fost foarte insistent și până la urmă am acceptat. E normal ca cei de la Steaua să ia spuma de la cluburi din România, mă bucur că ne întărim, vreau să facem treaba și să ne atingem obiectivele”, a declarat Roman, într-o conferință de presă susținută înaintea meciului cu Viitorul, de duminică.

Iar surpriza și mai mare pentru Roman a fost titularizarea de la Viena, unde a ieșit accidentat după doar 58 de minute de joc: „Sincer, nu mă așteptam să fiu titular, că am avut doar câteva zile de adaptare, dar cred că a fost bine, m-am simțit bine. Am avut probleme musculare, de aceea am ieșit”, a mai dezvăluit mijlocașul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]