Probleme în paradis? Jucătorii Craiovei, în război cu fanii: „Dai totul pe teren și ei te înjură”

Probleme în paradis? Jucătorii Craiovei, în război cu fanii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvrătirea fanilor craioveni după eșecul echipei cu Concordia Chiajna, 0-1, nu a rămas fără ecou în rândul jucătorilor. Florin Gardoș (29 de ani) a declarat, într-un interviu, că suporterii greșesc atunci când îi critică pe fotbaliști în momentele grele.

Fanii craioveni au ajuns la capătul răbdării după ultimul eșec al favoriților și, după finalul partidei, au început să îl apostrofeze pe căpitanul echipei, Alexandru Mitriță. Mijlocașul nu s-a putut abține și a  ripostat, fiind la un pas să se ia la bătaie cu unul dintre suporteri.

La câteva zile după eșec, Florin Gardoș a vorbit și el de situația grea de la echipă. Fundașul nu este de acord cu reacția fanilor, considerând că aceștia trebuie să fie și mai aproape de echipă în astfel de momente.

E greu să te controlezi uneori, când alergi 90 de minute, dai totul pe teren și te înjură de mamă, de tată și de toate cele. Normal că te enervezi. Am tot respectul pentru cei din peluză, ne-au susținut și sunt mereu alături de noi. Ne-am dus toți, am băgat capul în pământ și ne-am cerut scuze la meciul cu Sepsi. Dar când joci în 10 timp de 70 de minute și ești huiduit, asta nu te ajută cu nimic„, a declarat Gardoș, pentru Telekom Sport.

Florin Gardoș a amendat și conducerea clubului. El spune că nu e normal ce se întâmplă cu terenul de pe „Ion Oblemenco”, unde problema persistă de luni bune.

Un adversar a fost și gazonul, se rupe foarte ușor, nu se mai poate alerga, ne dezavantajează pentru că suntem o echipă care pasăm și care caută posesia. Noi începem construcția din spate, nu avem talie și nici forță. Daca nu va fi schimbat gazonul, vom avea probleme foarte mari tot anul„, a încheiat acesta.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…