Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Chin cu Chiajna. Craiova pierde acasă, după un supergol marcat de Gorobsov. Cronica partidei

Chin cu Chiajna. Craiova pierde acasă, după un supergol marcat de Gorobsov. Cronica partidei

Scăpată de grija cupelor europene, Craiova s-a întors la obiectivele interne, unele deloc ușor de îndeplinit, după cum s-au prezentat băieții lui Mangia în startul de sezon. Acasă, publicul e un mare atu, dar terenul este un handicap permanent. În iarnă s-a rupt, vara e nisipos, mai bun pentru întins șezlonguri decât pentru băgat alunecări.
Chin cu Chiajna. Craiova pierde acasă, după un supergol marcat de Gorobsov. Cronica partidei

Scăpată de grija cupelor europene, Craiova s-a întors la obiectivele interne, unele deloc ușor de îndeplinit, după cum s-au prezentat băieții lui Mangia în startul de sezon. Acasă, publicul e un mare atu, dar terenul este un handicap permanent. În iarnă s-a rupt, vara e nisipos, mai bun pentru întins șezlonguri decât pentru băgat alunecări.

Înainte de a încuraja echipa, galeria Universității a ținut să atragă atenția, printr-o coregrafie, asupra pericolului reprezentat de centrala nucleară de la Kozlodui și de megadepozitul de deșeuri radioactive, aflate la mai puțin de 100 de kilometri de Bănie. „Kozlodui – a future Cernobâl” scria pe pânza ultrașilor, interzisă de jandarmi la meciul din Europa League cu Leipzig.

În ziua în care s-au comemorat 5 ani de la dispariția căpitanului de legendă al Craiovei Maxima, Costică Ștefănescu, banderola Științei a fost purtată de Alex Mitriță, recuperat in extremis după o accidentare de care Mangia s-a temut teribil: „ar fi o mare problemă”. Florin Gardoș a revenit în primul 11, după ce a ratat dubla cu Leipzig din cauza formei slabe. Chiajna a descins în premieră pe noul „Ion Oblemenco”, după ce le făcuse zile fripte oltenilor atât pe „Extensiv”, cât și la Severin. Și situația nu părea să fie alta nici de această dată, după ce ghanezul Donkor și-a lăsat coechipierii în inferioritate când a pus prea mult zel la o minge pe care și-a prelungit-o în Andrei Marc. Și dacă tot se plânsese Mangia că echipa a fost sleită de meciurile cu nemții, acum trebuia să facă față Chiajnei aproape tot meciul cu un om în minus. Craiova nu și-a permis însă să facă pasul în spate, în condițiile în care 15.000 de fani îi cer să atace și în efectiv minim, iar Burlacu a avut o o șansă de a deschide scorul. Ilfovenii puteau intra la vestiar și cu avantaj pe tabelă, dacă Pigliacelli nu era pe post de Spiderman la lovitura de cap a lui Guessan Ghislain.

La o oră de joc, gazdele au avut marea șansă de 1-0, dar Cicâldău n-a fost capabil să-l răpună pe Caparco și a mai dovedit o dată că oltenii s-au păcălit rău cu milionul plătit lui Hagi. Imediat, Ivanovici l-a întins pe Pigliacelli, italianul scăpând apoi de ocazia uriașă a lui Batin, scăpat singur după eroarea lui Gardoș. Tensiunea a suprimat fotbalul pe final, iar arbitrul Coza a fost depășit de multe siuații, chiar dacă a încercat să le repare cu cartonașe. Tânărul Baicu n-a mai avut norocul din meciul cu Leipzig în două faze mult mai clare de a marca. 81 de minute au trecut până la gol, dar așteptarea a meritat, fiindcă reușita lui Gorobsov a fost una superbă. Pe argentinian nu l-a incomodat nisipul la șutul din drop, de la 25 de metri, care nu i-a mai dat vreo șansă lui Pigliacelii. Craiova n-a mai avut forța să riposteze și pierde meritat, confirmând că în acest sezon este departe de pretențiile zecilor de mii de fani, care ar fi vrut fotbal și performanță, nu fotbal-business.

Universitatea Craiova – Concordia Chiajna 0-1

  • A marcat: Gorobsov 81.
  • Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 15.000.
  • Universitatea Craiova: Pigliacelli – Donkor, Gardoș (72 Kelic), Tiago Ferreira – Martic, Mateiu (82 Markovic), Fedele, Bancu – Cicâldău, Burlacu (60 Baicu), Mitriță. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve neuitilizate: L. Popescu – Borța, Briceag, Bărbuț. 
  • Concordia Chiajna: Caparco – G. Matei, Marc, Albu, Nivaldo (46 Ivanovici) – Grădinaru, Prepeliță, Gorobsov (90+2 Bărboianu) – Panait, Guessan (60 Bawab), Batin. Antrenor: Ionuț Badea. Rezerve neutilizate: Costache -Leca, M. Cristescu, Deaconu.
  • Arbitru: Ionuț Coza (Cernica). Asistenți: Ovidiu Artene (Vaslui), Bogdan Gheorghe (București). Rezervă: Horia Mladinovici (București).
  • Observatori: Eduard Dumitrescu (Pitești), Marian Ivan (Brașov).
  • Eliminare: Donkor 18.
Parteneri
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Mediafax
Sportivul 'Iron Man' din Craiova îl va înfrunta pe Tamaș la Survivor 2026! Se anunță război în toată regula la Antena 1: ei sunt concurenții care se luptă pentru marele premiu
Cancan.ro
Cum a pierdut România Bucureștiul. Cronica unui festival criminal de corupție, incompetență și orgolii, care a dus țara în pragul dezastrului
Adevarul.ro
Clubul trecut prin faliment a ajuns să fie evaluat la "50 de milioane" de euro! Acum cinci ani nu era în Superliga: "În următorii doi ani vrem titlul" | EXCLUSIV
Orangesport
Electrocasnicul care consumă într-un singur minut cât 300 de becuri deschise simultan. Este cea mai mare pagubă la casa omului, dar majoritatea românilor îl au
Ce se întâmplă, doctore?
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Râzi cu lacrimi
O substanță din ciocolată face minuni pentru sănătate
Descopera.ro
E mega-scandal în lumea fotbalului. Ogica îl acuză pe controversatul arbitru Chivulete că i-a 'spart casa': 'Mizerie, mi-ai îmbârligat femeia!'
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Cel mai nou joc din universul Harry Potter este acum disponibil în mod gratuit!
Go4Games
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Promotor.ro