Ultramaratonistul Tiberiu Ușeriu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei natale

Ultramaratonistul Tiberiu Ușeriu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei natale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultramaratonistul Tiberiu Ușeriu a primit, duminică seara, titlul de cetățean de onoare al comunei în care s-a născut, Prundu Bîrgăului, județul Bistrița-Năsăud.

Tiberiu Ușeriu a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că decernarea acestui titlu este o onoare pentru el și că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat la București, când a refuzat să participe la decernarea titlul de cetățean de onoare al Capitalei, a simțit că nu poate lipsi la festivitatea de la Prundu Bîrgăului.

„Eu am fost făcut cetățean de onoare de București și, deși nu am refuzat acest titlu nu am participat la decernare, nu am văzut normal acest lucru. Ar fi trebuit să mă facă cetățean de onoare comunitatea în care locuiesc, comunitatea în care m-am născut, comunitatea pentru care eu am făcut ceva, mai mult sau mai puțin, am promovat ceva. Din acest motiv s-au sesizat cumva autoritățile locale și m-au făcut (cetățean de onoare – n.r.). Bineînțeles că aici am acceptat pentru că eu asta mi-am spus – trebuie să pornesc de jos, din comunitatea unde fac ceva, și apoi mai vedem. Este o onoare și o bucurie pentru mine acest titlu. Nu știu cât am putut face pentru țară, dar pentru comunitate, pe partea sportivă, mă implic destul de mult și cu copiii, și cu taberele și cu cadourile pe care noi le facem de vreo 15 ani aici. Am o legătură mult mai mare aici decât la București”, a declarat Tiberiu Ușeriu.

Tiberiu Ușeriu este singurul sportiv din lume care a reușit să câștige, pentru a treia oară, cel mai greu maraton de pe planetă – Arctic Ultra 6633 și a dus drapelul României, inscripționat cu România 100, în anul Centenarului, până la Polul Nord.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×