Vrea cu orice preț să plece! Un jucător al lui Real Madrid nu s-a prezentat la antrenamente

Redactor:
Dan Mirea
Redactor:
Daniel Anghel
Vrea cu orice preț să plece! Un jucător al lui Real Madrid nu s-a prezentat la antrenamente
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mateo Kovacic, proaspăt vicecampion Mondial cu prima reprezentativă a țării sale, Croația, și-a încheiat vacanța, dar refuză să se întoarcă la antrenamentele celor de la Real Madrid, anunță Marca.

Potrivit sursei citate, mijlocașul nu înțelege decizia campioanei Europei cu privire la viitorul său, lucru care-l determină să-i forțeze pe șefii de pe Bernabeu să se răzgândească.

Kovacic este nemulțumit de faptul că nu a prins foarte multe minute în tricoul madrilenilor, iar acesta ar fi solicitat deja conducerii să-l lase să părăsească clubul, dar s-a lovit de un refuz. Croatul de 24 de ani ar fi vorbit și cu noul antrenor Julen Lopetegui pe această temă, dar răspunsul a rămas același.

Croatul a ajuns la Real Madrid în 2015, de la Inter Milano, contra sumei de 31 de milioane de euro. Un titlu de campion, o Supercupă a Spaniei, trei Ligi ale Campionilor și două Supercupe ale Europei a cucerit Kovacic în cele trei sezoane petrecute pe Santiago Bernabeu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Marele actor al României s-a stins prea devreme. Nu ne-ar ajunge 10 vieți să-ți mulțumim
Marele actor al României s-a stins prea devreme. Nu ne-ar ajunge 10 vieți să-ți mulțumim
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×