Barcelona repetă mișcarea „Malcom”! Starul cu care s-a înțeles și-l „fură” de sub nasul unui club din Serie A

Barcelona repetă mișcarea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Barcelona încearcă să dea o nouă lovitură unui club din Serie A, după ce l-a suflat pe Malcom din curtea Romei în ultima secundă! Acum, catalanii s-au înțeles cu Arturo Vidal (31 de ani), jucător despre care s-a crezut că în proporție de 99% va ajunge la Internazionale Milano.

Potrivit sport.es, contactele dintre Barcelona și Vidal au început săptămâna trecută, iar clubul blaugrana a căzut rapid la o înțelegere cu mijlocașul chilian al lui Bayern Munchen asupra salariului. În paralel, Barca s-a înțeles cu bavarezii pentru o sumă în jurul a 30 de milioane de euro, iar sud-americanul va ajunge în Catalonia în orele următoare, pentru a susține un prim test medical. Potrivit presei spaniole, Valverde, care l-a cerut pe Vidal pe Nou Camp și anul trecut, îl consideră pe chilian înlocuitorul perfect pentru brazilianul Paulinho, plecat în China. Totuși, înainte să semneze cu Vidal, Barca mai așteaptă, până vineri, o mutare din partea lui Adrien Rabiot, care trebuie să afle dacă se poate despărți de PSG pentru a veni în Spania.

Miercuri, Arturo Vidal era dat de presa internațională ca și transferat la Internazionale Milano. Bild și Gazzetta dello Sport anunțau la unison că Inter și Bayern au bătut palma pentru 20 de milioane de euro, iar Arturo ar fi urmat să primească un salariu de 4,5 milioane de euro pentru fiecare dintre cei trei ani pe care ar fi trebuit să-i petreacă în Serie A.

Cotat la 35 de milioane de euro, Arturo Vidal și-a prelungit de curând contractul cu Bayern, care expira în 2019, tocmai pentru ca bavarezii să poată obțină o sumă de bani în schimbul său. Din 2015 la Munchen, unde a ajuns de la Juventus, mijlocașul central va pleca după 124 de meciuri, 22 de goluri și șapte trofee (trei titluri în Bundesliga, două Supercupe ale Germaniei și o Cupă a Germaniei).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20 de lei kilogramul
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20…
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere de 3 miliarde €, dar ea…
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere…
Medicul care l-a operat a anunțat acum. FLORIN PIERSIC...
Medicul care l-a operat a anunțat acum. FLORIN PIERSIC...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”