Acuzații dure la adresa conducătorilor de la MTS: „Ne-am săturat să fim bătaia lor de joc”. Sindicaliștii amenință cu greva generală

Acuzații dure la adresa conducătorilor de la MTS:
  • Publicat:
  • Actualizat:

SNST (Sindicatul Național Sport și Tineret) este nemulțumit de salariile pe care le primește și a decis ca vineri, între orele 10:00-12:00, să organizeze o grevă de avertisment.

Reprezentanții SNST vor, prin această acțiune, să forțeze Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Muncii să modifice, printre altele, sistemul salarizării, modul de acordare a sporurilor și egalizarea salariilor din federațiile sportive naționale.

Sindicatul Național Sport și Tineret protestează în numele a peste 3500 de salariați din Sport și Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului. În urma aplicării prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcție, este plătit cu 1300 lei net/luna. Membrii noștri au așteptat suficient după promisiunile mincinoase ale reprezentanților MTS și MMJS și sunt hotărâți să înceteze munca pe o perioadă nedeterminată!” se arată în comunicatul SNTS.

În cazul în care condițiile nu vor fi acceptate, sindicaliștii vor organiza un miting de protest pe 2 august, iar pe 8 august amenință că vor intra în grevă generală.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20 de lei kilogramul
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20…
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere de 3 miliarde €, dar ea…
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere…
Medicul care l-a operat a anunțat acum. FLORIN PIERSIC...
Medicul care l-a operat a anunțat acum. FLORIN PIERSIC...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”