Răspuns final din partea lui James Rodriguez! Decizia luată de mijlocașul columbian în privința revenirii la Real Madrid: „Clubul și fanii mă iubesc”

Redactor:
Dan Mirea
Răspuns final din partea lui James Rodriguez! Decizia luată de mijlocașul columbian în privința revenirii la Real Madrid:
  • Publicat:
  • Actualizat:

James Rodriguez (27 de ani) a petrecut deja unul dintre cele două sezoane la Bayern, echipa care l-a împrumutat de la Real Madrid pentru 13 milioane de euro. După un sezon „spectaculos” petrecut în Bundesliga, presa iberică a speculat faptul că mijlocașul columbian s-ar putea întoarce la Real Madrid, însă James a declarat pentru The Suso Show că nu are de gând să plece din Bavaria înainte de finalizarea împrumutului.

„În prezent mă aflu aici și am avut un prim sezon spectaculos, așa că sunt foarte fericit acolo. Simt că atât clubul, cât și fanii mă iubesc foarte mult”, a declarat starul de 27 de ani pentru emisiunea columbiană The Suso Show.

Karl-Heinz Rummenigge, executivul lui Bayern Munchen a declarat că tânărul columbian va rămâne și în acest sezon în Bundesliga.

„Multe zvonuri venite din Spania nu sunt adevărate. Contractul jucătorului este bine-cunsocut de toată lumea. James va juca pentru noi cu siguranță în acest sezon și mă aștept să joace pentru Bayern și după”, a declarat Rummenigge, potrivit ESPN.

Bavarezii pot folosi clauza de cumpărare din contract după terminarea împrumutului și îl pot adăuga în lot permanent pe starul columbian pentru 42 de milioane de euro.

În primul sezon petrecut la Bayern Munchen, James Rodriguez a jucat 39 de partide în care a marcat opt goluri și a pasat decisiv de 14 ori.

articol scris de Mihai-Cristian Ioniță

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…