Amicale de lux în Europa. Feyenoord era condusă cu 3-0 de Fenerbahce în minutul 87, dar a reușit să revină. Inter și Zenit au oferit un spectacol total, Sassuolo a înregistrat o victorie cu 11-0, iar Lyon s-a distrat cu o formație din Premier League

Amicale de cinci stele în lume.
Amicale de lux în Europa. Feyenoord era condusă cu 3-0 de Fenerbahce în minutul 87, dar a reușit să revină. Inter și Zenit au oferit un spectacol total, Sassuolo a înregistrat o victorie cu 11-0, iar Lyon s-a distrat cu o formație din Premier League

Fenerbahce și Feyenoord au oferit un meci de-a dreptul spectaculos sâmbătă seară, care s-a încheiat la egalitate, scor 3-3. Turcii au condus cu 3-0, dar olandezii au egalat dramatic pe final. Internazionale Milano și Zenit au remizat de asemenea într-o partidă test, cu același scor, 3-3.

Fenerbahce a început en-fanfare meciul cu Feyenoord. Elmas a deschis scorul în minutul 7, Giuliano a majorat avantajul „canarilor” în minutul 14, iar Valbuena a înscris pentru 3-0 în minutul 18. Până spre final nu s-a mai înscris, după care olandezii au pus în scenă o adevărată demonstrație de forță. Berghuis a înscris în minutul 87 ceea ce părea a fi golul de onoare. Toornstra a punctat pentru 3-2 în minutul 90, iar în minutul 90+6, la ultima fază a jocului, același Berghuis a marcat pentru un incredibil 3-3. Robin van Persie, cel ajuns la Feyenoord de la Fenerbahce, a evoluat 73 de minute pentru gruparea din Rotterdam.

Partida dintre Internazionale Milano și Zenit a fost de asemenea electrizantă. Candreva a deschis scorul după un sfert de oră de joc. Noboa a egalat zece minute mai târziu. La cabine s-a intrat cu scorul de 1-1, iar după pauză a început spectacolul. Icardi a înscris pentru 2-1 la scurt timp de la reluare, însă Mak i-a anulat reușita, în minutul 64. Hernani a marcat pentru 3-2 în minutul 73, dar ultima achiziție a italienilor, Lautaro Martinez, a egalat la o distanță de numai două minute.

Alte rezultate înregistrate sâmbătă în meciuri amicale:

  • Olympique Lyon – Fulham 4-0 (Terrier 63, 84; M. Diaz 74; M. Cornet 78)
  • Atalanta – Hertha Berlin 3-2 (Barrow 30; G. Mancini 34; Ilicic 56-pen. / Rekik 27; Dilrosun 46)
  • Lens – Saint-Etienne 0-1 (M. Debuchy 42)
  • Everton – Lille 0-0, 2-4 după lovituri de departajare
  • Atromitos – AEK Atena 0-0
  • Sevilla – Benfica 0-1 (N. Castillo 57)
  • Sassuolo – Real Vicenza 11-0 (D. Berardi 2, 43-pen., S. Sensi 22; A. Duncan 25, 40; K. Boateng 28, 32; Raspadori 49; Bandinelli 55; K. Babacar 72, 83)
  • Fiorentina – Venezia 0-1 (Segre 90+1)
  • Galatasaray – Valencia 1-2 (Onyekuru 69 / R. Vezo 36; Latorre 52)
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]