Dezastru pentru Levski Sofia, echipa lui Sergiu Buș. Bulgarii au fost eliminați din Europa League de o formație din Liechtenstein. Atacantul român a marcat în retur, dar a ratat un penalty într-un moment crucial

Levski Sofia, OUT din Europa League.
Dezastru pentru Levski Sofia, echipa lui Sergiu Buș. Bulgarii au fost eliminați din Europa League de o formație din Liechtenstein. Atacantul român a marcat în retur, dar a ratat un penalty într-un moment crucial

Levski Sofia, echipa la care evoluează românul Sergiu Buș, a fost eliminată din turul I preliminar al Ligii Europa de FC Vaduz. Formația din Liechtenstein, care evoluează în prima ligă a Elveției, a pierdut cu 3-2 la Sofia, dar s-a calificat în turul II după ce s-a impus cu 1-0 în primul meci, pe teren propriu.

FC Vaduz a expediat un singur șut spre poartă în prima repriză, iar acela a reprezentat golul de 1-0. Mohamed Coulibaly, omul care a marcat și în tur, a deschis scorul în minutul 25, din pasa lui Dossou, omul care l-a servit și în prima partidă. Sergiu Buș a egalat după doar zece minute, iar Levski mai avea nevoie de două goluri pentru a-și asigura prezența în turul II. Belaid a marcat pentru 2-1 în minutul 53, iar FC Vaduz părea că a luat-o pe tobogan. Relaxați după ce au trecut la conducerea partidei, bulgarii au fost taxați de Tadic, care a egalat la scurt timp după reușita lui Belaid.

Sergiu Buș a ratat șansa de a relansa partida, la scorul de 2-2. Românul a irosit o lovitură de pedeapsă cu 15 minute înainte de final. Levski a reușit totuși să preia conducerea, în minutul 85, când olandezul Cabral a marcat pentru 3-2. Bulgarii s-au aruncat în atac pe final, căutând cu disperare golul calificării. Kostov a fost eliminat în minutul 90+4, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 3-2 pentru Levski. FC Vaduz merge în turul II grație celor două goluri marcate la Sofia.

Echipele folosite:

  • Levski Sofia: Mitrev (Polacek 46) – Cvetkovic, Jablonsky, Belaid, Goranov – Mariani, Gomez, Belmonte (Kostov 65) – Obertan, Buș, Cabral
  • FC Vaduz: Hirzel – Niederhausern, Muntwiler, Wieser, Goppel – Dossou (Brunner 76), Mathys, Drazan (Luchinger 46), Coulibaly (Buhler 87) – Tadic
     
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]