Vasile Miriuță știe ce-i trebuie lui Mbappe pentru a deveni cel mai bun din lume: „Trebuie să facă asta!” | VIDEO EXCLUSIV

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul care a pregătit echipe ca Dinamo sau CFR, Vasile Miriuță, a explicat ce pas trebuie să facă în carieră Mbappe, starul naționalei Franței și al lui PSG, pentru a deveni cel mai bun fotbalist al lumii.

„Mbappe arată ca unul foarte tânăr (n.red. – râde). În doi- trei ani va deveni cel mai bun jucător din lume, dar nu să rămână în Franța, la PSG, el trebuie să plece ori la Real Madrid, ori la Barcelona pentru a fi cel mai bun fotbalist”, a spus Miriuță într-un dialog video purtat cu ProSport.

După ce a devenit campion mondial, Franța câștigând finala în fața Croației, 4-2, Mbappe a declarat: „Sunt foarte bucuros. Drumul a fost lung, dar a meritat, suntem mândri că am făcut francezii fericiți. Noi aveam datoria de a-i face să uite de toate problemele. Jucăm pentru astfel de lucruri. Nu vreau să fiu doar un trecător prin lumea fotbalului. Vreau să fiu mult mai mult. Vom sărbători, am muncit tot sezonul, este moment de sărbătoare”.
 

Cine e Kylian Mbappe:

Are 19 ani, joacă la PSG și are cel mai mare salariu pentru un atlet de vârsta sa, 20.5 milioane de euro anual.

La CM 2018 a marcat patru goluri și a fost ales cel mai bun tânăr jucător al competiției.

E campion mondial, Franța cucerind titlul în fața Croației.

E al doilea cel mai tânăr jucător care marchează într-o finală de Cupă Mondială, la 19 ani și 207 zile. Cel mai tânăr din istorie a fost Pele, care avea 17 ani și 249 de zile în finala CM din 1958.

E cel mai scump fotbalist francez din istorie, PSG plătind 180 de milioane de euro pentru transferul său de la AS Monaco.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…