„Allez les Bleus”. Franța e noua campioană mondială după o finală electrizantă, în care s-au marcat 6 goluri. Modric&Rakitic n-au mai avut suflu să treacă linia de finiș. Cronica meciului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Franța a câștigat a doua Cupă Mondială din istorie după 4-2 în dauna Croației, la Moscova, pe stadionul Lujniki. A fost cu siguranță una dintre cele mai spectaculoase finale din istoria fotbalului și prima în care a fost folosit sistemul VAR, care a readus Franța în avantaj înaintea pauzei. Deschamps a fost căpitanul echipei în 1998, la primul triumf al „Les Bleus”, iar acum va ridica trofeul și din postura de selecționer.

După patru ani, Philipp Lahm s-a prezentat la Moscova pentru a ceda trofeul câștigat de Germania în 2014. Mario Gotze a decis ultimul act de pe Maracanã, după ce l-a învins pe argentinianul Sergio Romero în minutul 113. Germania a dezamăgit în Rusia, fiind eliminată din faza grupelor, după o înfrângere incredibilă cu Coreea de Sud. Acum vom avea o nouă campioană.

Croația a început mai avântat partida de pe Lujniki. Strinic și Perisic au încercat să pătrundă în careu în câteva rânduri, din flancul stâng, dar francezii s-au apărat exemplar. Până și Mbappe a coborât pentru a bloca un atac al adversarilor. Franța a lovit prima în urma unei faze fixe. Griezmann a centrat din partea dreaptă, Mandzukic a deviat pe spate, iar Subasic a fost învins pentru 1-0. Croații au avut nevoie de numai nouă minute pentru a restabili egalitatea. După o acțiune colectivă în marginea careului francez, Domogoj Vida i-a așezat balonul lui Perisic, care l-a fentat din preluare pe N’Golo Kante, după care a șutat necruțător la colțul lung. Hugo Lloris n-a mai putut face nimic, astfel că voleul pătrarului s-a oprit în ațe.

Prima repriză părea că se va încheia la egalitate, dar Perisic le-a făcut cadou un penalty francezilor. Marcatorul golului de 1-1 a fost lovit în mână de balon, în urma unei lovituri de colț, iar centralul Pestor Pitana a indicat punctul cu var, după intervenția VAR. Chemat să vadă reluarea, argentinianul a avut nevoie de câteva momente bune pentru a lua o decizie. În cele din urmă a acordat lovitură de pedeapsă, iar Antoine Griezmann a înscris pentru 2-1. Oare vom avea un Campionat Mondial decis de arbitrajul video? Rămâne de văzut. De notat faptul că Franța n-a pierdut niciun meci atunci când Griezmann a înscris. De asemenea, „Les Bleus” au înregistrat numai rezultate pozitive atunci când Pogba și Kante au evoluat împreună. Chiar dacă a intrat în avantaj la cabine, Franța n-a impresionat pe Lujniki, în timp ce croații au părut epuizați pe alocuri, după trei meciuri consecutive în care au ajuns în prelungiri.

L-au activat pe Mbappe

Croația a început în atac și repriza secundă, dar defensiva lui Deschamps a rezistat. După momente bune în care au fost comasați în propria jumătate, francezii au plecat pe contraatac. Mbappe a fost lansat în partea dreaptă, l-a pierdut pe drum pe Vida, după care a încercat să înscrie cu un șut la colțul scurt. Subasic a ieșit în întâmpinare și l-a blocat pe atacantul lui PSG. Deschamps a mutat primul, în minutul 55, când a decis să-l scoată pe Kante și să-l introducă pe N’Zonzi. Mijlocașul despre care se spune că poate fi în două locuri în același timp avea un cartonaș galben, iar căpitanul care a ridicat trofeul Jules-Rimet în 1998 a decis să-l scoată din teren.

A urmat momentul în care finala s-a rupt. Ultima jumătate de oră a fost de coșmar pentru Croația, care n-a mai putut rezista din punct de vedere fizic. Pogba l-a executat pe Subasic pentru 3-1, după o fază la care „Les Bleus” au avut și un dram de noroc. Pogba a primit la 16 metri, a șutat în blocajul lui Vida, dar mingea i-a revenit mijlocașului. A doua oară a șutat cu stângul, Subasic a fost mascat de Modric, iar balonul s-a dus direct în plasă. La pământ după golul de 3-1, croații au mai încasat un croșeu în plină figură. Mbappe, cel care s-a născut fix în anul în care Franța câștiga prima oară Cupa Mondială, a marcat superb pentru 4-1. Cel mai tânăr marcator al „Cocoșului galic” la un turneu final a trimis puternic, la firul ierbii, lângă bara din dreapta lui Subasic. A fost un gol asemănător cu cel marcat de Eder în finala EURO 2016, doar că Mbappe a imprimat mai multă forță balonului.

La 4-1, totul părea terminat pentru croații, dar Hugo Lloris a relansat jocul. Căpitanul Franței a comis o gafă impardonabilă și tabela s-a modificat din nou. Umtiti i-a pasat portarului legitimat la Tottenham, care a încercat să-l fenteze pe Manduzkic în careul mic. Atacantul lui Juventus nu s-a lăsat păcălit, reușind să-l deposedeze pe Lloris. Mingea s-a scurs în plasa porții, spre uimirea tuturor. Croații au forțat după gafa lui Lloris, dar defensiva lui Deschamps n-a mai comis-o.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…