Luka Modric și-a câștigat un loc în inimile suporterilor croați. Declarația mijlocașului înaintea finalei de duminică

Redactor:
Andru Nenciu
Luka Modric și-a câștigat un loc în inimile suporterilor croați. Declarația mijlocașului înaintea finalei de duminică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luka Modric (32 de ani), mijlocașul lui Real Madrid, își dorește atât de mult să ridice deasupra capului cel mai prestigios trofeul al fotbalului, încât ar da toate reușitele Ligii Campionilor pentru unul cu naționala Croației.

Croația a trecut în semifinală de Anglia, într-un meci care s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru formația lui Zlatko Dalic. De atunci, Modric și coechipierii lui se gândesc la un singur lucru: câștigarea trofeului.  Modric a făcut o declarație surprinzătoare, prin care dovedește că este dispus să facă orice să câștige trofeul.

Aș da toate cele patru titluri de Liga Campionilor pentru acesta. Indiferent de ce se întâmplă în finală, este un rezultat extraordinar pentru lumea sportului din Croația, dar noi ne dorim să fim campioni. Suntem plini de încredere, avem caracter și tot ce îi trebuie unei echipe pentru a deveni campioană” a declarat Modric.

Mijlocașul lui Real Madrid ar putea deveni următorul „Balon de Aur”, însă în ciuda acestui potențial succes individual, Modric este mai concentrat pe realizările echipei.

Toată lumea mă întreabă despre lucrul acesta, însă nu-i dau prea multă importanță. Noi trebuie să reușim. Când am venit aici eram modești, nu ne-am făcut reclamă. Scopul inițial a fost să trecem de faza grupelor. Am simțit o încredere pe care nu am mai simțit-o niciodată și nu cred că este o întâmplare faptul că suntem în finală” a completat mijlocașul „galacticilor”.

Finala dintre Franța și Croația se va juca duminică, 15 iulie, de la ora 18:00, pe stadionul Luzhniki din Moscova. Partida se va difuza pe TVR 1 și TVR HD.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut