13 declarații controversate ale lui Cristiano Ronaldo! Momentele care l-au făcut iubit și urât de fanii fotbalului

Redactor:
Dan Mirea
13 declarații controversate ale lui Cristiano Ronaldo! Momentele care l-au făcut iubit și urât de fanii fotbalului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid a confirmat oficial despărțirea de Cristiano Ronaldo (33 de ani), iar un anunț oficial din partea lui Juventus ar urma să aibă loc din clipă în clipă. Iubit și urât de fanii fotbalului, CR 7 a marcat istoria clubului blanco și a oferit declarații controversate, care au pus lumea pe jar.

Campionatul Spaniei pierde unul dintre cei mai mari jucători ai tuturor timpurilor, dar Cristiano s-a înscris și pe lista celor mai controversați fotbaliști.

13 declarații controversate ale lui Ronaldo

1.”Știu că cine iubește fotbalul, mă place și pe mine”, le-a replicat fanilor ciprioți, în 2011, în timpul preliminariilor Campionatului European, când aceștia strigau numele lui Messi.

2.”Messi? În capul vostru. Eu sunt cel mai bun”, spunea Ronaldo în 2014, în momentul în care a fost întrebat despre cel mai mare rival al său.

3.”Mă fluieră, pentru că sunt drăguț, bogat și un jucător bun”, a răspuns Ronaldo, atunci când fanii lui Dinamo Zagreb l-au fluierat de-a lungul unui meci.

4.„Dacă ceilalți ar fi la nivelul meu, am fi primii”, cu aluzie la colegii săi, în 2016, după un meci pierdut în fața lui Atletico Madrid.  

5.„Le dau nota 9, mie 10″, spunea CR 7 în 2012, când a fost întrebat despre performanțele echipei.

6.”Fotbalistul meu preferat sunt eu”, susținea Ronaldo în urmă cu câțiva ani, în momentul în care a fost întrebat despre omul care i-a marcat cariera.

7.”Liga Campionilor ar trebui să se numească CR7 Champions League, declarat lusitanul, după ultimul titlu cucerit în 2018.

8.”Sunt cel mai bun din lume, al doilea cel mai bun și al treilea cel mai bun”, preciza atacantul în 2008, în momentul în care a fost nominalizat pentru Balonul de Aur.

9.”Messi, Balonul de Aur al anului 2014? Dacă aș spune ce gândesc, probabil că aș fi la închisoare”, spunea Cristiano după ce a câștigat Balonul de Aur în 2014.

10.”Cei care strigă ‘Messi, Messi” sunt anormali”, cu trimitere la aceeași fani ciprioți care l-au supărat în urma unui meci Cipru-Portugalia.

11.”Nici măcar Dumnezeu nu poate să mulțumească pe toată lumea”.

12.”Prea multă modestie strică”, a susținut mereu Ronaldo.

13.”Poate că mă urăsc, pentru că sunt prea bun”, a comentat Ronaldo, în momentele când era fluierat de fanii adverși.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare