Naționala de tineret merge la Euro fără a ști cu adevărat la cel nivel se află! „Noi între noi ne prezentăm bine, dar sunt alți factori care vor influența performanța”

Naționala masculină de tineret (sub 20 de ani) va participa în perioada 19-29 iulie la Campionatul European din Slovenia, fiind repartizată într-o grupă cu Germania, Islanda și Suedia. Echipa pregătită de Sandu Iacob și Bogdan Voica se regăsește în aceste zile în cantonament la Buziaș, unde a intrat în linie dreaptă cu pregătirile. Pe 13-14 iulie, România U20 va susține și singurele meciuri de pregătire din această perioadă, cu Elveția, națională care nu este însă calificată la turneul final.
Naționala de tineret merge la Euro fără a ști cu adevărat la cel nivel se află! "Noi între noi ne prezentăm bine, dar sunt alți factori care vor influența performanța"

Naționala masculină de tineret (sub 20 de ani) va participa în perioada 19-29 iulie la Campionatul European din Slovenia, fiind repartizată într-o grupă cu Germania, Islanda și Suedia. Echipa pregătită de Sandu Iacob și Bogdan Voica se regăsește în aceste zile în cantonament la Buziaș, unde a intrat în linie dreaptă cu pregătirile. Pe 13-14 iulie, România U20 va susține și singurele meciuri de pregătire din această perioadă, cu Elveția, națională care nu este însă calificată la turneul final.

Pentru Campionatul European au fost reținuți 18 jucători din lista lărgită de 28, iar cei mai importanți jucători sunt Călin Căbuț (Minaur), una din revelațiile ultimului sezon în Liga Națională, și Andrei Buzzle, jucător transferat de Xavier Pascual la FC Barcelona. Cei doi handbaliști și-au făcut deja debutul și la prima reprezentativă. Despre valoarea acestei echipe naționale nu se știu foarte multe date, având în vedere că în urmă cu 2 ani nu a jucat la turneul de elită al categoriei sub 18 ani și nici nu a participat în acest an la turnee de pregătire, precum naționala sub 18 ani condusă de spaniolul Jordi Giralt, care are cel puțin 15 meciuri în picioare numai în 2018.  

Lotul reținut pentru Campionatul European

  • Portari: Dumitru Rusu (CSM Bacău), Eduard Duman (CSU Suceava), Cristian Niculai (Academia Minaur)
  • Extreme dreapta: Daniel Pop (Potaissa Turda), Ciprian Aungurenci (CSM București), David Kereki (U Cluj)
  • Inter dreapta: Ionuț Broască (CS, Bacău)
  • Centri: Andrei Buzzle (FC Barcelona), Călin Căbuț (Minaur Baia Mare), Dragoș Hanțaru (CSM Bacău)
  • Interi stânga: Zsolt Mihaly (Oroshaza), Teodor Pințoiu (Potaissa Turda)
  • Extemă stânga: Andrei Alexandru (HC Dobrogea Sud Constanța), Sergiu Makaria (Academia Minaur), Andrei Drăgan (CSM Bacău)
  • Pivoșți: Daniel Susasu (HCDS Constanța), Alexandru Ionescu (CSM Bacău), Daniel Fekete (Tatabanya)
  • Antrenori: Sandu Iacob, Bogdan Voica (antrenori)

„Obiectivul a fost îndeplinit de cei care au fost înaintea noastră, Narcis Cîtu și Dan Apostu, au reușit să-i ducă pe acești băieți din urna valorică de calificare la turneul final. Noi am venit direct la desert. Din gură este simplu să spun că vreau să fiu campion european, dar trebuie să te bazezi pe ceva. N-am jucat cu echipele calificate la Europene să-mi pot da seama care-i nivelul. Noi între noi ne prezentăm bine, dar sunt alți factori care vor influența performanța la momentul respectiv. Obiectivul nostru este să ne simțim bine la fiecare secundă pe care o vom peterece acolo, pentru că sunt rare astfel de ocazii. Dacă suntem suficient de buni, automat vom face rezultate despre care se va vorbi. Dacă este să nu ne iasă, avem toate motivele date de cei care au fost înaintea noastră, inclusiv de Pascual care a spus de ce echipa națională nu reușește să performeze. Nu vor fi alte motive”, a vorbit antrenorul Sandu Iacob despre obiective.

La prima vedere, România va juca într-o grupă imposibilă, cu Suedia, Islanda și Germania. „Numele adversarilor sunt mari, dar prin valoarea dată de echipele de seniori sau de campionatele din care provin. Dar la acest nivel valorea se uniformizează, pentru că ai criterii de selecție, handbaliștii să fie sub 20 de ani. Și poate experiența jucătorilor este cam la fel peste tot din anumite puncte de vedere”, a tras concluzia Sandu Iacob.

Naționala de tineret a României va juca din nou la un Campionat European după o pauză de 8 ani. Generația lui Cîntec, Criciotoiu, Șandru, Ghiță, Capotă și Grigoraș este ultima care a fost prezentă la acest nivel, în 2010, în Slovacia, unde a terminat pe locul 13 din 16 echipe naționale.

Înaintea turneului final din Slovenia, România a jucat ultimul meci de pregătire cu o echipă calificată la turneul final – Polonia – în aprilie, în deplasare. Atunci, băieții lui Sandu Iacob au pierdut cu 25-23. În toamna anului 2017, România a cedat cu Norvegia, 24-27.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro